Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Ochiul Magic:
Actualitatea de Constanţa Buzea


Protagoniştii

El scriind consecvent "năpraznic", între numeroşii lui amici extaziaţi, pe bune, de opera care i s-a adunat ca de la sine în deloc puţine volume incendiare de 20 de ani încoace, ultima sosită este excelenta poetă suceveană Angela Furtună, care-i solicită insurgentului nouăzecist Mihail Gălăţanu un interviu pentru nr. 2/2004 al Caietelor botoşănene HYPERION. Dar, fapt care m-a surprins până la mâhnire, dialogul mi se pare compromis, presărat fiind cu prea multe ciudăţenii, neglijenţe şi lejerităţi de limbaj, ca să nu reacţionez în consecinţă. Un dialog de pomină, cu întrebări angelice şi cu răspunsuri vâscoase, demne de iadul cel mai adânc. Şi, pe deasupra, textul tipărit este plin-ochi de felurite greşeli. în privinţa pasajelor stupefiant ireverenţioase, întrebat fiind în ultimă instanţă, dacă şi le regretă, el declară, amuzat şi "dezinhibat", că nu.



Riscurile nedelimitării

E de mirare că nicăieri pe parcurs, poeta n-a dat nici cel mai mic semn de crispare, fie la transcrierea textului, fie la recitirea lui, la rece, înainte de a-l trimite la tipar. Neschiţând nici cel mai mic gest de delimitate, la care ar fi avut dreptul, ea alunecă, fatalmente, în postura celei care se solidarizează parcă cu toate insanităţile şi umorile interlocutorului său, cu picanteriile cam grosolane care, gustate şi îngăduite în operă, sunt nepermise, sau ar trebui să fie aşa, într-un spaţiu public cum consider că este şi pagina unei reviste ce se respectă. Ca hipnotizată de "strălucirile" idolului său de moment, A. F. nu reuşeşte practic să-i atragă în mod colegial atenţia asupra hibelor, nu spre a-l cenzura, Doamne fereşte!, ci spre a atenua, de comun acord, excesele, spre a corecta greşelile şi spre a reformula turnând în similare decente sintagmele urât mirositoare. Dar atunci Mihail Gălăţanu n-ar mai fi fost Mihail Gălăţanu. Totuşi, trebuia să fie, cu dibăcie fireşte, convins să-şi mântuie măcar frazele rămase fără finalitate, ideile neduse până la capăt ori de-a dreptul confuze. între excesiv violent şi evaziv, limbajul lui din răspunsuri, cu atât mai mult ar fi trebuit să fie bine supravegheat în doi, dacă nu şi bine temperat, în beneficiul textului şi al bunului cititor, autorul neîngrijindu-se singur (că n-a vrut, că n-a putut), dintr-un minim instinct, de interesele propriului text. De acurateţea, economia, precizia şi logica de cristal, toate ale pamfletului, în care se simte cel mai bine, şi să câştige războiul, fără să jignească şi fără să ucidă pe nimeni. Or, acest dialog, care putea deveni cu mai multă stăruinţă şi strădanie o capodoperă, rămâne definitiv ratat şi un regretabil exemplu de superficialitate.



Emfază şi insanităţi

Emfază şi insanităţi în răspunsuri, dar şi multă şovăială în întrebările care, excesiv politicoase, nu se armonizează deloc cu subiectul consecvent rebel. întrebări ce intră în joc parcă mereu cu stângul.



Cauze, efecte, justificări

Se prea poate ca poeta, inteligentă, cultivată, şi cu lecţiile făcute, dar fragilă şi mereu de infinită bună credinţă, din delicateţe, poate, să se fi pierdut cu firea de data aceasta. Pare copleşită de o admiraţie nu îndeajuns motivată ca să fie credibilă. Şi, poate, fără experienţă în arta dificilă a dialogului între neasemănători, ca să depăşească cu dibăcie capcanele din replicile aiuritoare ale celuilalt, e posibil să nu se fi putut adapta la context şi să nu fi găsit tonul cel mai potrivit. Pluteşte în artificial şi, luată de val, pierde controlul şi îşi lasă în voia soartei interesele oneste. Cu prea multă ceremonie inutilă în adresare, ea pierde partida, care nu se mai joacă decât în termenii celuilalt. Ca şi când nu l-ar fi avut în faţa ochilor pe jovialul ei coleg de generaţie, ci pe cine ştie ce somitate patagoneză greu de relaxat, ea se simte păgubos datoare să-i netezească îndelung, cu fiecare întrebare, vanitatea. îl ridică pe un piedestal până la cer, ea făcându-se mică lângă soclu şi eşuând cu întrebările ei prea lungi şi saturate de informaţie. Lucru care-l inhibă ciudat pe celălalt, în elanul lui de a se confesa, dar nu şi în elanul de a se da mare.



Proceduri inadecvate

Intervievatul, căruia i-ar fi priit cu siguranţă o ambianţă amicală, o abordare ca de la egal la egal, se pierde şi el, dar în felul lui, trişând cu delicii, şi nici nu bagă de seamă într-atâta grandoare insuflată, cum i se umflă pieptul de importanţa ce vede cu plăcere că i se dă. Şi totuşi, bănuiala că dialogul acesta a stat tot timpul sub semnul unui mare risc de procedură. A fost, oare, un dialog prin corespondenţă? Cu întrebări preparate în singurătate şi cu răspunsuri însăilate ca de la capătul lumii în condiţii incerte? Cum să te mai miri că nimic nu intră parcă în rezonanţă firească cu nimic?



Metaforă de consolare

Grea misie şi-a ales atât de fragila şi buna poetă, când cutezătoare a ieşit de bunăvoie în larg sperând să rezolve în felul ei sublim dezagrementele şi absurdul, metaforic vorbind, unui dialog, cu, poate, cel mai rebel şi dificil monstru sacru deja, al nouăzecismului! Elanul ei era de aşteptat să se lovească şi să se sfărâme dramatic în spectacolul sălbatic al apelor tulburi, de patologia lor, în fond, spectaculoasă, dar mai mult sau mai puţin frumoasă.



Câteva probe

Mostră de întrebare: "Stimate Domnule Mihail Gălăţanu, aţi fost absorbit cu strălucire de traiectoria unui mare poet vizionar. Poate că nu întâmplător v-aţi născut chiar în ziua când ne părăsea pentru totdeauna Nichita Stănescu. Cel care v-a debutat, în 13 decembrie în SLAST, şi anume Domnul Alex. Ştefănescu, vă consideră un adevărat Paganini al poeziei, ţinând sub bărbie, în locul unei viori Stradivarius, un dicţionar. Sunteţi un poet predestinat?"

Mostră de Răspuns: "M-am născut, atunci, în 1983, ca poet în spaţiul public. Neîndoios poeţii sînt predestinaţi, până în ultima şi cea mai fină fibră a lor. Nu numai vocaţia, harul, e o predestinare, ci până şi amănuntele sale. Dar, şi aici, ca în oricare lucru lumesc, există liber arbitru. Poţi renunţa. Sau poate renunţa poezia la tine. Deşi îl stimez pe Cărtărescu şi, chiar, într-un fel, mi-e drag, (fără să-l cunosc foarte îndeaproape), nu pot accepta interpretarea morcelată, postmodernă, a lumii, pe care el o dă. Pentru el lumea e o derută. Pentru mine, lumea e definitiv salvată. Prin sacrificiu divin. Pentru mine divinitatea e aproape, familiară, nu e îndepărtată, este proximitatea imediată. Ea susţine lumea, iar relaţia mea cu divinitatea e foarte strânsă. Contrar sfinţilor, divinitatea mă lasă să greşesc, să învăţ, este conciliantă şi calmă, liniştită. Există un singur element prin care mă constrînge. Să scrii despre condiţia misticului e una - şi să o trăieşti, direct, pe propria piele, e cu totul altceva. Abia apoi poţi scrie. Idealul meu este: viaţa ca opera, opera ca viaţa."

Altă mostră de Răspuns: "- Nu există o editură naţională care să ne reprezinte. Humanitas e un mauzoleu, aşa că nu-i o problemă că-l dărâmă pe ăla din Parcul Carol. O adunătură de moaşte. Tocmită pe banii Editurii Politice. Pe bani de curve ale regimului trecut. Pentru orice scriitor român sub 45 de ani, Editura Humanitas e o ruşine. E inexistentă, realmente. Datorită înfumurării unui singur om, care ce e? Filozof? îndoi-m-aş! Scriitor? Dar şi ceilalţi sînt scriitori. Atunci, de ce sînt trataţi aşa? Noica, dacă ar trăi, le-ar fi dat la palmă la discipolii ăştia ai lui, căcăcioşi. Şi-ar fi scos cureaua şi le-ar fi înroşit curul. Au făcut, în cultura română, Marele Fîs ş...ţ M-am săturat, mi-e scârbă ş...ţ După ce a căzut comunismul, optzeciştii şi boşorogii s-au pus în fruntea bucatelor ş...ţ |ştia-s mai răi ca zidul Berlinului, mai răi decât comunismul." Etc. etc. Dialogul trebuie citit, din păcate!

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara