Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Ochiul Magic de Cronicar

Proiecte culturale

Sunt în curs mai multe proiecte culturale de mare interes ale Uniunii Scriitorilor. În aceste zile, la Alba Iulia, cu sprijinul Consiliului Judeţean şi în organizarea filialei locale a USR, s-a desfăşurat cea de-a şaptea ediţie a Colocviului tinerilor scriitori. Participanţii au dezbătut o temă de actualitate: Publicul literaturii contemporane. Ca în fiecare an, s-au acordat premii pentru cele mai bune cărţi ale tinerilor: Marius Ianuş (poezie), Filip Florian (proză), Alex Goldiş (critică). Tot legat de autorii tineri, juriul compus din Radu Aldulescu, Cosmin Ciotloş, Dan Cristea şi Gabriel Dimisianu şi-a încheiat misiunea citind cele optzeci de manuscrise depuse la concursul de volume iniţiat de USR în colaborare cu Editura Cartea Românească. Curând, vor fi făcute publice numele câştigătorilor. De asemenea, se derulează şi procedurile de desemnare a nominalizaţilor pentru Premiile USR pe anul 2011. După o consultare între cele două jurii, cel de nominalizări şi cel de premiere, vom cunoaşte şi aici cărţile rămase în cursă. În fine, tot la Alba Iulia, dar şi la Călimăneşti, vor avea loc lucrările Colocviului romanului românesc. La întrebarea adresată de moderatorul Colocviului, Nicolae Manolescu, şi anume Cum se scrie un roman?, vor căuta răspunsuri prozatorii Radu Aldulescu, George Bălăiţă, Nicolae Breban, Gabriel Chifu, Petru Cimpoeşu, un cristian, Nichita Danilov, Horia Gârbea, Radu Pavel Gheo, Ioan Groşan, Radu Mareş, Marta Petreu, D.R. Popescu, Doina Ruşti, Dan Stanca, Alexandru Vlad, Varujan Vosganian, cărora li se vor alătura şi câţiva critici literari: Cosmin Ciotloş, Gabriel Dimisianu, Gabriela Gheorghişor, Alex Goldiş, Aurel Pantea, Irina Petraş, Virgil Podoabă.


Un club de onoare

Cronicarul amintea câteva dintre proiectele culturale ale USR. Ele nu ar putea avea loc fără susţinerea consistentă şi consecventă din partea unor oameni aflaţi în funcţii publice, care simt importanţa actului cultural. Ne-am obişnuit să credem şi să afirmăm că la noi nimic nu funcţionează bine sau chiar că totul merge pe dos. A devenit un clişeu să spunem că peste tot, când cerem sprijinul autorităţilor, întâlnim opacitate, ignoranţă, reavoinţă. Din fericire, lucrurile nu stau doar aşa. S-ar cuveni deschisă o listă a persoanelor publice care, prin atitudinea lor faţă de cultură, merită gratitudinea noastră. Şi aici ar trebui, bineînţeles, să înscriem, în primul rând, numele prietenului vechi şi încercat al scriitorilor, Neculai Onţanu, Primarul Sectorului 2 din Bucureşti, ca şi pe cel al Preşedintelui Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel. Îmbucurător, lor li se adaugă alţi nouveniţ i în acest club select, de onoare: Costel Avram, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, şi Ilie Amuzan, primarul oraşului Călimăneşti. E de presupus că, dacă ar deveni majoritari, asemenea oameni ar schimba tradiţia şi proverbele, infirmând, de pildă, glume de tipul: Ce ţară frumoasă, păcat că e locuită!


Rezistenţa prin spirit

În numărul din martie al revistei ACOLADA, Ana Blandiana scriind despre colocviul din toamna trecută de la Memorialul Sighet, a cărui temă a fost persecuţiile religioase în secolul XX, atinge un adevăr straniu: comunismul a provocat nu doar o reacţie, o frondă culturală faţă de opresori, dar şi o resuscitare a credinţei. Aşa se explică de ce „în ţările din Est, victime ale represiunii, credinţa a rămas mai vie şi mai intensă decît în marile democraţii occidentale, în care nimic nu a fost interzis şi totul a fost îngăduit. La Marea Basilică a Sfîntului Antonio din Padova, cel mai important centru de pelerinaj al peninsulei, călugării nu mai sînt italieni, ci lituanieni, unguri, polonezi, români, sloveni, slovaci pentru singurul motiv că tinerii italieni nu se mai călugăresc. Interdicţia a fost mai creatoare decît libertatea, dragostea şi dăruirea s-au conservat mai bine în suferinţă decît în indiferenţă şi consum. Poate fi, oare, acest argument logic concluzia optimistă a unei dezbateri despre martiriu? Cu siguranţă că da, în măsura în care este şi un semnal de alarmă asupra viitorului unei lumi căzute pradă propriei materialităţi golite de conţinut, ca un fagure din care mierea eternităţii s-a scurs.” Cronicarul a fost de curînd în Basarabia şi a vizitat în Chişinău o biserică armenească folosită, în cei 50 de ani de comunism eliberator, drept sală de sport: naosul servea drept sală de box, iar altarul drept vestiar. Azi, biserica şi-a recăpătat înfăţişarea cuvenită, armenii din oraş păstrîndu-şi credinţa vie, în ciuda istoriei alterate a bisericii. Episodul confirmă ideea Anei Blandiana, la asta adăugîndu-se surpriza Cronicarului de a fi descoperit, în pridvorul bisericii armeneşti, cavoul lui Emanuel Marzaian, ştiut pe vremea turcilor ca Manuc-bei, nimeni altul decît negustorul armean care a ridicat în secolul al XVIII-lea, în Bucureşti, Hanul lui Manuc. Ce mică e lumea uneori.


Paul Krugman despre Europa

Site-ul Critic Atac publică, în traducerea lui Alexandru Macovei, un text scurt şi categoric, semnat de Paul Krugman, probabil cel mai celebru analist economic al vremurilor noastre. Textul a apărut cu două săptămâni în urmă în „New York Times”. Sub titlul „Sinuciderea economică a Europei”, Krugman compară criza economică prin care trece Europa zilelor noastre cu Marea Depresiune din America anilor ‘30 – comparaţie sprijinită, de pildă, pe şomajul înregistrat în Spania, ţară aflată „în epicentrul crizei” – şi oferă o soluţie inspirată din aceeaşi perioadă: nu mult-trâmbiţata austeritate, ci renunţarea la etalon. În cazul Europei, etalonul îl reprezintă, desigur, tot mai slăbita monedă euro. Măsura propusă de Krugman nu e o idee nouă, dar până acum ea a fost expediată de liderii europeni sub eticheta euroscepticismului – şi el în creştere, inclusiv în ţările aflate în curs de aderare. Spre paguba întregii lumi, notează economistul, liderii europeni se arată inflexibili în adoraţia lor pentru moneda unică; nu e de mirare, pe ea se sprijină, de câteva decenii, un întreg eşafodaj de măsuri şi strategii, ba chiar şi de identităţi, aflate în plină expansiune. Rămâne, desigur, de văzut dacă paralela trasată de Krugman între Europa anilor 2000 şi America anilor ’30 e valabilă sau dacă actuala criză europeană va reuşi să traseze noi referinţe ale depresiunii economice, dar şi, mai important, dacă această proiecţie va reuşi să devină o realitate ceva mai stabilă decât se dovedeşte a fi în prezent şi care vor fi costurile acestor eforturi.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara