Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Ochiul Magic:
Actualitatea de Alex. Ştefănescu


Inaderenţă la incultură

Pierdută în negurile istoriei literaturii (deşi au trecut numai zece ani de la moartea ei), Olga Caba este readusă în atenţia cititorilor de revista DISCOBOLUL (nr. 85-86-87/ 2005). Cele 252 de pagini ale revistei, dedicate integral scriitoarei (care, printre altele, a făcut închisoare din motive politice în anii stalinismului) cuprind scrisori primite de ea de la I.D. Sîrbu, Eta Boeriu, Nicu Caranica, Ion Negoiţescu, Wolf von Aichelburg, Laurenţiu Fulga, Miron Radu Paraschivescu, Ion Maxim. În sumar figurează şi texte inedite sau mai puţin cunoscute semnate de Olga Caba: Zugravii, Vacanţă sentimentală în Scoţia, Jurnal de călătorie în China, Elementul popular în poezia lui Lucian Blaga, Victor Papilian şi cenaclul său, Fenomenul spiritist.

Demn de semnalat este Jurnalul de călătorie în China, în care descoperim şi o originală satiră de moravuri, îndreptată împotriva tovarăşilor de călătorie ai autoarei: ,Eram în jur de patruzeci la număr şi numai patru sau cinci din noi arătau un interes pentru China. Restul veniseră fiindcă era Ťşicť să te învârţi un pic prin Peking şi Shanghai ca să poţi spune că ai fost acolo. ş...ţ Măcar de ar fi dat Dumnezeu să se abţină de la comentarii. Căci comentau totul, de la zei şi până la mâncarea din farfurie. ş...ţ Iar în faţa obiectelor de artă, numai că auzeai pe câte unul spunând despre o statuie: ŤIa uitaţi-vă la burtosul ăsta!ť şi pe altul răspunzând: ŤO fi borţos.ť Şi râzi, şi râzi. Limbajul de care se făcea uz era adesea împestriţat cu fel de fel de obscenităţi şi înjurături."

Această structurală inaderenţă la incultură şi prost-gust este, probabil, adevăratul motiv pentru care a stat închisă Olga Caba, în anii '50, la Mislea, Ghencea şi Văcăreşti.


,Pac la Războiul!"

Ion Simuţ a publicat în nr. 5 din acest an al revistei noastre o cronică la volumul Dicţionar Echinox, A-Z. Perspectivă analitică, realizat de un colectiv coordonat de Horea Poenar (actualul director al revistei Echinox). Scrisă cu seriozitate şi spirit critic, cronica se încheia cu un verdict nefavorabil: ,Deficitar în informaţii (prea lacunar), deficitar în aprecieri (reflectate în dimensiunile foarte discutabile ale articolelor), dicţionarul coordonat de Horea Poenar nu excelează nici în calitatea redactării textelor. Voit eseistice, textele sunt adesea logoreice, confuze, împănate cu preţiozităţi." Totuşi, dintr-o generozitate faţă de tinereţea coordonatorului şi a colaboratorilor săi, Ion Simuţ se grăbea să adauge, înainte de a pune punct cronicii: ,Dar poate că ar fi mai potrivit să judecăm mai relaxat această situaţie: nu e vorba de un dicţionar academic, riguros, ci de un exerciţiu studenţesc de asumare neconvenţională a unei tradiţii."

Atitudinea binevoitoare a cronicarului nu l-a impresionat pe Horea Poenar care încălcând o regulă elementară de comportament civilizat în lumea literară (un autor trebuie să se abţină de la a-şi evalua propria carte şi de la a-i contrazice pe cei care n-o consideră valoroasă), îl admonestează brutal, în revista ECHINOX (nr. 1-4/ 2005) pe vechiul echinoxist Ion Simuţ, într-un articol cu un titlu ieftin-rechizitorial: Mediocritate sau partizanat? ,Nu ne închipuim - perorează insolent Horea Poenar - că în urma unui asemenea text România literară va renunţa la serviciile lui Ion Simuţ. Are nevoie şi domnia sa să întreţină o familie ş...ţ. Ar fi însă un act necesar ca Ion Simuţ să renunţe la Ion Simuţ. Mai precis spus - şi iată că apare şi sfatul: credem că a venit momentul retragerii. O salvare onestă în ultimul ceas. Dacă nu, rămâne speranţa că există din partea cititorilor un act salvator, ce ar evita o infecţie periculoasă: de a(-l) uita."

Problema care apare inevitabil în asemenea situaţii este următoarea: dacă ştia că scrisul lui Ion Simuţ reprezintă ,o infecţie periculoasă", de ce nu şi-a făcut Horea Poenar datoria de a avertiza din timp societatea românească? de ce a păstrat secret acest adevăr cutremurător şi l-a folosit numai atunci când a avut interes s-o facă, după clasica metodă ,pac la Războiul"?

P.S. La Conferinţa Naţională a Scriitorilor, din 17 iunie, de la Bucureşti, un scriitor, tot tânăr şi tot de la Cluj, Mihai Goţiu a comis o impoliteţe similară, spunând la microfon ceva de genul: ,Văd, aici, în sală, numai oameni cu figuri îmbătrânite, de peste şaizeci de ani... Unde sunt tinerii?" Ce suflet şi, mai ales, ce educaţie trebuie să ai ca să te uiţi la cei din faţa şi să stabileşti, cu dispreţ, judecându-i după cum arată, că sunt bătrâni? Mihai Goţiu are, într-adevăr, o figură de om tânăr. Dar la ce îi foloseşte?


Comedie tristă cu statui

Sarcastic, dar nu cinic, preocupat în mod real de evoluţia societăţii româneşti după 1989, Vasile Dan publică sistematic în ARCA (după cum a publicat cândva şi în revista 22, însă doar o scurtă perioadă, spre regretul cititorilor) analize pătrunzătoare ale situaţiei politice şi ale moravurilor din România de azi. În cel mai recent număr (4-5-6/ 2005) al publicaţiei arădene este prezent cu un articol intitulat rocambolesc Războiul pentru statui, dintre statui, împotriva statuilor sau pentru un loc sub soare al altora noi, dacă se poate chiar în faţa Primăriei, în care înregistrează, ca pe o comedie tristă, transformarea monumentelor din Arad (începând cu ,Monumentul Libertăţii" al celor 13 generali maghiari ucişi în 1949) în instrumente de propagandă etnică sau politică. Rezultatul? O ceartă fără criterii, generalizată şi neproductivă: ,S-a ajuns până acolo încât nu există statuie şi grup statuar în Arad (altfel destul de sărac în acest gen de artă) care să nu fi fost contestate fie ca simbol şi reprezentare, fie ca realizare artistică, fie ca locaţie inadecvată...". În acelaşi număr sunt transcrise de pe banda de magnetofon intervenţiile participanţilor la o dezbatere organizată recent de revista Arca şi de Uniunea Scriitorilor, filiala Arad. Opiniile consemnate aparţin lui Ioan Moldovan, Traian Ştef, Sorin Mitu, Ovidiu Pecican, Gaál Áron, Robert Şerban, Daniel Vighi, Paulina Popa, Adrian Popescu ş.a.

Este demn de urmat exemplul revistei Arca, ai cărei redactori şi colaboratori îşi folosesc competenţa pentru a schimba ceva în bine în viaţa publică.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara