Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Actualitatea de Valeriu Barbu

In primul rând, nădejdea de-a nu ispăşi în urma faptelor ce nu vă aparţin. Până una alta, vă aflaţi în dinţii întâmplării tulburătoare de destin, al celei ce vă amână înaintarea în propria poezie. Dacă vă ambiţionaţi, amânarea poate deveni un lucru pozitiv, căci între timp vă maturizaţi înţelegând libertatea şi ce poate face omul în perimetrul ei, altfel decât cel ce nu şi-a periclitat acest bun, în care umbli obosit/ odihnit contemplându-ţi faptele cu nepăsare. Aveţi un vers frumos şi adevărat ca o promisiune: "dincolo de tristeţe năşteau sunete moi negând-o", şi mai la vale, în trupul aceluiaşi poem numerotat cu 4, în grupajul ales de dvs. pentru cel de-al treilea volum pe care-l pregătiţi în condiţiile actuale, de restrişte odată, şi de tulburare bucuroasă lansându-vă Arlechinul cu fesul pe dos. Toată stima şi recunoştinţa pentru cei care v-au întins mâna de ajutor la apariţie şi lansare! "Atât de multă lumină - neînvăţată de ochiul prea prins nălucirilor", când naiv şi anarhic în manifestări, înşelat şi păcălit trageţi ponoasele acum. Spuneţi mai departe "când voi înţelege destinul unui cuvânt?/ cel pe care nu-l mai poţi lepăda.../ inflaţia gesturilor copleşind cerul imediat - celălalt cer/ aşteptând, întruchipând răbdarea/ deci nu-i pentru auz, atunci voi veni să-l iau pentru inimă/ voi veni să iau trup/ şi nu mă veţi mai cunoaşte". Comentariul pe care vi-l permiteţi vă arată scufundat în sine, meditând la toate, atingând în concluzie stări la care aţi fi ajuns mai greu, mai târziu sau niciodată, fără suferinţele zilei de azi. Revenind la ideea de libertate, la poemul în discuţie, la valoarea cuvântului luat nu pentru muzica lui ci pentru ritmul inimii, ceilalţi nu vă vor mai cunoaşte? Nu vă vor mai recunoaşte? Schimbarea prin cuvântul scris atinge fibre necunoscute de însuşi poetul pornind anarhic şi sentimental la drum cu infima lui biografie, cea care se poate rezuma, ca la tot omul, în doar câteva puncte. "Din 30 Mai 1968, sunt mezinul unei cârciumărese, crescut la bunici, într-un târguşor de provincie, Bereştii Galaţiului" - şi iată limpede arătat un prim teritoriu de exploatat liric - copilăria. "Când voi înţelege destinul unui cuvânt?/ Cel pe care nu-l mai poţi lepăda,/ inflaţia gesturilor copleşind cerul imediat / celălalt cer/ aşteptând, întruchipând răbdarea,/ deci nu-i pentru auz, atunci voi veni să-l iau pentru inimă/ voi veni să iau trup/ şi nu mă veţi mai cunoaşte.../ soarta unui cuvânt nu-i fundal fricii de a muri în/ solitudine şi zădărnicie, ci sensul libertăţii, sus/ dincolo de năluca tristeţii/ de gest - cuvântul nu dă rest, nici dâră/ nici umbră/ în el se tace". Nu ştiu cum sunt cioburile cu care aţi debutat. Iar Arlechinul cu fesul pe dos, nu este decât o sumă a lucrurilor inegale de care începeţi să vă daţi seama. în următorul volum, musai să revedeţi fără grabă ce aţi reuşit dar şi ce aţi ratat, grăbindu-vă. Sunt lucruri valabile, dar tratate cu prea mult sentiment, cu amănunte, cu slăbiciuni faţă de propriile trăiri, fără transfigurare, fără o interpretare alta decât cea dictată de elanul mărturisirii, al spovedaniei, al iluziilor în direcţia bunătăţii şi înţelegerii omeneşti. Poezia transcrisă în grabă îndepărtează pe cititor de scopurile ei. Aş cita ca reuşit, chiar exemplar, poemul numerotat cu 7: "a meritat să trăiesc azi/ am scris un rând de multă vreme gol/ din gândurile mele, trişti nomazi/ ce-au dat albastrului ocol// a meritat să mor un pic/ înmuguriri fără folos/ m-au renăscut, ceva mai mic/ dar mai fălos decât am fost// a meritat să uit pentru o vreme/ din ce şi anume cine sunt/ sperând ca Domnul să mă cheme/ menirii noi, biet arc de vânt// a meritat din toate câte am găsit/ să iau, să-ncerc, să gust, s-arunc/ şi-n ziua-ngustă şi vastă în acelaşi timp/ să mă prefacă-n prunc". Urmând pe firul biografiei, învăţătoarea, care vă rămâne, în linia valorilor sufleteşti, întâia icoană." Şi aici, pe spaţiul acelui timp al copilăriei, să vină poetul de-acum cu puterea lui de a-şi aminti tot, aşa cum a fost, dar mai ales cum ar fi putut să fie. "Copilăria mea în viile i.a.s.-ului, în livezile cu cireşti, în pădurea cu stejari, la căprioara, moara dracilor, la cinema Luceafărul, tanti bibliotecara, care nu mă lăsa să citesc Homer în clasa a V-a, proful de fizică care-mi tot repeta că-s "brânză bună în burduf de câine", şi lista aceasta ar putea continua la nesfârşit, "nedreptăţind memoria multor oameni din copilăria mea fericită". îndrăgostit pe la unsprezece ani de Iulia, într-o vacanţă la Buzău, apoi de sute de ori până ce Măriuca mea, care mă aşteaptă, mi-a pus astupuş inimii!" Temele sunt multe, şi trebuie revăzute cu alţi ochi, tratate poate cu detaşare folositoare, cu deschideri în profunzime, câtă putere de transfigurare s-a adunat în patruzeci de ani. Aceleaşi teme, alte texte, cu mult mai frumoase şi mai pline de miez: "Două pâini rotunde şi negre, calde, de doi lei cincizeci/ o juma de mastică şi un pachet de Naţionale, desigur/ şi un iepuraş de bomboane/ tanti Tincuţa mă mângâia pe frunte, îmi dădea caramele/ şi cumpărătura/ fuguliţa la bunicul sculptat pe prispa casei/ nu-mi pot închipui nici o prispă fără bunic/ plecam apoi în chiot de copii/ de căţelandri bătătorind cerul cu visele lor/ le duceam să-mpărţim iepuraşul şi felia de eternitate/ ţineam numai pentru mine mângâierea de la tanti vânzătoarea şi/ sărutul pe obraji de la bunicul mirosind a tutun şi mastică/ ei nu aveau bunic ca al meu// prispa cu bunic cu tot s-a prelins în asfalt /.../ urme de tălpi desculţe şi pitice, mai văd pe cer uneori/ şi ştiu că/ stă să plouă". Din acest poem, mai târziu, la o limpede pieptănare a lui, vor dispărea sintagmele sentimentale, care vor fi înlocuite cu altele, poate şi mai sentimentale, dar dintre cele care nu trag în jos textul ci îl ridică nespus de mult.

Scrisorile poetului - spovedania lui - textele pe care le va scrie în condiţii poate vitrege, substanţiale, atente, bogate, le voi aştepta cu vie curiozitate pentru a-i întregi un portret, acum abia început. Ştie că are talent, şi mai trebuie să ştie că în acest tărâm cine se grăbeşte prea tare îşi alterează dovezile, dă aurul pe lut.
Citez dintr-un final de poem scris în vederea cărţii care acum se adună: "deşi... ar părea că exist/ în inocenţa de la începuturi eram urma picăturii de rouă căzând/ de pe o frunză pe alta" (Valeriu dg Barbu, Galaţi).

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara