Numărul curent: 32

Numerele 36, 37, 38, 39 din 2013 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Revista revistelor:
Actualitatea de Cronicar


Luceferi, Ceahlăi, Bărboi

În suplimentul "Dilemei", VINERI, din aprilie, am citit două articole complementare despre literatura română în învătămîntul gimnazial si liceal, materiale ce ar trebui neapărat avute în vedere de subalternii d-lui Andrei Marga. Dacă mafia manualelor perpetuează vechile clisee didactice si le impune în grilele de examene, cenzurînd interpretările personale ale elevilor, creativitatea, inteligenta si apreciind doar memorarea unor "comentarii" stupide prefabricate, dezgustul adolescentilor pentru "materie" (rămasă la propriu doar materie) este în bună măsură explicabil. În primul dintre articole, intitulat Cum să-l predai pe Thomas Mann într-o tară eminamente agrară?, George Ardeleanu identifică bine cauzele mentinerii unui canon didactic mult defazat fată de critica literară a sfîrsitului de secol. El spune că media de vîrstă a profesorilor de română este în jur de 50 de ani. (Nu e greu de bănuit de ce absolventi ai seriilor mai recente de la filologie fug de învătămînt, cu salariul lui minim pe economie si plafonare.) Acesti profesori rutinati încearcă să-si aducă elevii la unitatea de măsură a propriei adolescente si tinereti, operînd "un transfer de inhibitii-complexe-frustrări". O a doua cauză ar fi perpetuarea dublei constiinte. Înainte de ^89 polii acestei duplicităti erau optiunea individuală si tirania sistemului. După ^90 - scrie George Ardeleanu - termenii devin optiunea individuală a profesorului si elevului, pe de o parte, si tirania (centralismul) cliseelor de mentalitate, gust, interpretare, reprezentată de manuale si norme de apreciere la examene. Din experientă, profesorii stiu ce trebuie scris, pentru o notă bună, la tezele de capacitate si bacalaureat, chiar dacă si ei si elevii au alte perspective interpretative decît canonul impus de Bărboi-Boatcă-Popescu. Exemplele date de George Ardeleanu sînt tragi-comice, iar descrierea unei lectii deschise despre Eminescu pare un scenariu reusit al trupei Divertis (doar un exemplu: în finalul poemului Sara pe deal, actantii lirici îsi reazemă capetele unul de altul si adorm surîzînd). Autorul articolului observă că nu doar Eminescu si opera lui sînt supuse procesului de mitizare, ci si exegeza eminesciană (scoala absolutizează încă, pudic, erotismul angelic si abstractizant, iar din Călinescu nu retine decît exasperantul prin repetare "ape vor seca în albie..."). Sînt enumerate cîteva din poncifele despre scriitorii clasici, idei primite de-a gata de atîtea generatii, precum si altele ceva mai noi, cele despre Nichita Stănescu - lider absolut al poeziei contemporane. "În anii ^80, cînd terminam liceul - scrie G.A. - cu toate că Nichita Stănescu fusese suficient omologat de critică, se impunea cu greu în lumea scolii. După aproximativ 20 de ani, cînd critica pare să-i retragă favoarea exclusivă, d-nele si d-nii profesori fredonează prin cancelariile Patriei: ăce bine că esti, ce mirare că sîntă". Si ni se dau si incredibile mostre de comentariu-kitsch din sinteze devenite norme de evaluare la Bac. Concluzia tînărului profesor e amară: "Idiosincraziile didactice devin criteriile esentiale de evaluare, iar încremenirea în proiect, valoare canonică. Cît priveste interpretările personale ale elevilor, ce să mai vorbim. Aprecierea lor tine, încă, de o avangardă a sistemului nostru educational." * Cel de al doilea articol,Temă si variatiuni de Florin Ionită, analizează rezultatele simulării examenului de capacitate. Experimentul a urmărit, între altele, stabilirea gradului de dificultate a subpunctelor din testul de limba si literatura română, precum si nivelul de competentă al candidatilor. După corectarea miilor de teze (din care sînt citate "perle" de tot hazul), a reiesit că nivelul e parter. Parterater. Si nu din vina copiilor. Ei sînt "dresati" mai cu seamă să memoreze, iar diferentele de performantă vin din eficacitatea dresajului. "A rationa, a avea păreri personale devine adesea o erezie. De pretutindeni, din scoală, din familie, din ăsocietatea civilă copiii sînt asaltati de imperative, ascultă!, stai!, fă!, spune! etc. Rigiditatea extremă a mediului social, vizibilă de la relatia dintre individ si functionarul public, de exemplu, pînă la aceea dintre părinte si copil sau profesor si elev, a creat fie obedientă, fie dedublare paranoică de tipul ăzi ca el si fă ca tineă. Copilul/elevul ideal este cel care ăascultă". Ascultă si repetă papagaliceste, în cor cu ceilalti: luceafărul poeziei nationale, Ceahlăul prozei românesti, Călinescu e un balzacian, ciobanul din Miorita nu e resemnat etc. etc. * În repetitia generală pentru examenul de capacitate, unul din punctele testului la română cerea să se exemplifice valoarea de prepozitie si de conjunctie a cuvîntului de. În finalul articolului său, Florin Ionită citează două enunturi extrase din tezele viitorilor absolventi ai ciclului obligatoriu de învătămînt: "De la acest examen eu nu am priceput nimica ca să am în minte" si "De la această scoală nu se poate învăta ceva".

Misterul lui Cristian Popisteanu

Pentru un director de revistă, cel mai substantial omagiu postum e să nu i se simtă disparitia altfel decît prin absenta semnăturii. Numărul din aprilie al MAGAZINULUI ISTORIC poartă, însă, chiar si semnătura directorului său, Cristian Popisteanu, într-o scrisoare adresată redactiei, dar si cititorilor. O scrisoare din care cităm un fragment care a căpătat valoare testamentară: "Păstrarea Magazinului istoric în bibliotecă este un obicei larg răspîndit între cititorii nostri. Iată de ce credem cu consecventă că în conditiile unei avalanse de subiecte istorice în toată media românească (si mondială) de la cotidiane la lunare, de la Televiziune la Radio, noi trebuie să păstrăm diferenta. Si prin ineditul si exclusivitătile documentelor si articolelor, si prin seriozitatea documentării si precizia datelor, si prin noutatea interpretării si temeinicia conceptiei, dar si prin format, paginatie, inventivitate grafică. Ceea ce putem asigura pe fidelii nostri cititori este că vor putea citi, în continuare, un mare număr de articole cu o imensă informatie necunoscută. Concurenta profesională ne onorează; împrejurările dramatice ale existentei noastre ne dezolează." În cîteva fraze, un program si un sens al continuitătii pe care această revistă îl are la acest moment, scria Cristian Popisteanu, "exclusiv datorită donatorilor, sponsorilor, lectorilor." Ca un al doilea editorial, e publicat în acest număr al revistei, în fragmente, un articol apărut în 1925, în Observatorul si purtînd semnătura lui Al. Averescu, articol din care iarăsi cităm: "Găsesc neloial fată de publicul cititor de a prezenta faptele deformate, precum si foarte vătămător educatiune civice a populatiei cînd prin abilitatea condeiului se induce publicul de a lua drept silogisme oneste ceea ce e scris în ziar si din contră drept sofisme ceea ce este în perfectă armonie cu adevărul." * Cu mărturii si documente inedite, dar si cu o inteligentă accentuare a ideii că istoria se repetă, acest număr al Magazinului istoric trimite la probleme de cea mai strictă actualitate, la fel de actuale însă si cu multe decenii în urmă, dar devoalează si momente ale istoriei celei mai recente. Propunerilor, de pildă, de legalizare a prostitutiei, care agită azi Parlamentul României, revista le oferă o incursiune în istoria chestiunii, începînd de la tăierea nasului, a punerii la stîlp sau chiar a înecării prostituatelor pînă la toleranta si controlul exercitat de stat asupra acestei îndeletniciri din primele decenii ale secolului în care trăim. În acest număr al revistei aflăm si cum decurgea viata de zi cu zi a lui Mihail Gorbaciov, în vila oficială, din împrejurimile Moscovei, special construită pentru ultimul sef de stat al Uniunii Sovietice. Dar si articole care, în acest moment, fac parte din istoria noului conflict din Iugoslavia. Sau un profil de scriitor, Ian Fleming, autorul lui James Bond, profil realizat de Cristian Popisteanu, în care scriitorul cu acest nume e descusut ca fost agent al Intelligence Service. Marele defect al agentului de un curaj extraordinar, avea să declare mai tîrziu un contemporan al acestuia, cu care Fleming a colaborat într-ale spionajului în timpul celui de-al doilea război mondial, acest mare defect consta în faptul că Ian avea prea multă imaginatie. Amestec de eruditie si de, să-i spunem, senzational, acest articol de Cristian Popisteanu vorbeste despre mai noua orientare a Magazinului istoric, o orientare în care rigoarea documentară se întîlneste cu dezvăluirea faptului de viată, în care se poate regăsi diferenta despre care scrie Cristian Popisteanu în citata sa scrisoare. O biografie senzatională, cum a fost aceea a creatorului lui James Bond, i-a prilejuit autorului acestui articol realizarea unei incursiuni în cîteva dintre misterele spionajului din cel de-al doilea război. Nu ne rămîne decît să regretăm că o relatare a întîlnirii ratate dintre Cristian Popisteanu si John Le Carré; alt romancier de succes în materie de literatură de spionaj, va rămîne nescrisă din pricină că Cristian Popisteanu nu mai este.