Numărul curent: 12

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Ochiul Magic:
Actualitatea de Cronicar


Carevasăzică

Într-un număr recent al revistei Cultura (34/27 august), înzesratul publicist Cătălin Sturza găseşte de cuviinţă să lămurească o dată pentru totdeauna chestiunea formării acuzativului cu prepoziţie în limba română. De parcă cititorii presei culturale de la noi n-ar şti că una-i care şi alta-i pe care! Dac-ar fi făcut-o într-un cotidian de mare tiraj sau într-un lunar cu foi lucioase, mai treacă-meargă. Dar aşa ?! Şi încă asta n-ar fi tocmai o problemă, dacă articolul ar fi fost bine scris, competent argumentat şi pedagogic construit. Numai că Sturza se rătăceşte printre formulări expresive ("care fără prepoziţie este subiect, e vedetă şi trebuie să ţină scena. Care în rol de complement direct, neanunţat de prepoziţie, este ca o vedetă în boxeri care habar nu are că peste o secundă trebuie să dea o reprezentaţie în faţa fanilor săi"), confuzii morfologice (în situaţia pe care o comentează, "care mi-ai şutit maşina?", buclucaşul pronume nici măcar nu-i subiect, aşa cum afirmă ţanţoş semnatarul notiţei, de vreme ce diferă categoria persoanei) şi pamflet uşor (agramatismul cu pricina ar fi, de fapt, o formă subtilă de schizoidie). Lista poate continua.

N-ar fi fost totuşi mai simplu, şi pentru el, şi pentru noi, ca în locul unei asemenea polologhii să primim un exemplu cu adevărat grăitor? "Băiatul care l-a văzut", de pildă, explică perfect riscurile logice ale dispariţiei altminteri banalei particule. Sigur că ar fi fost, însă formulările la obiect nu pot umple, ele singure, o întreagă pagină de revistă.


Un număr reuşit

Convorbirile literare din iulie 2009 cuprinde un grupaj comemorativ dedicat profesorului Dumitru Irimia. Fidelul şi reputatul eminoscolog, decedat pe 3 iulie, a crescut la Iaşi o generaţie de filologi cărora a ştiut să le insufle interesul pentru opera lui Eminescu. Ana Maria Minuţ: "De la domnul profesor Irimia am aflat că inocenţa este fundamentală în actul de lectură şi iniţiere şi că educarea pentru lectura poeziei presupune capacitatea de a distinge între ceva încărcat de poeticitate şi altceva încărcat de retoricitate. Nu metaforele prezente într-un text fac din el poezie, căci sensul poetic se poate construi şi în afara unei figuri de stil." Din acelaşi număr Andrei Brezianu se distinge prin eseul despre monseniorul Vladimir Ghika, iar Elvira Sorohan prin cronica scrisă pe marginea volumului bilingv al lui Francesco Petrarca, Antiquis illustrioribus/ Către mai vestiţii înaintaşi. Vasile Spiridon comentează Jurnalul infidel al lui Bujor Nedelcovici, iar Ion Papuc pictura lui Vladimir Zamfirescu. Părintele Ioan Pintea, cu aceeaşi delicateţe evlavioasă, îşi deapănă însemnările de lectură, iar Antonio Patraş intră în nuanţele operei lui Lovinescu. Un număr reuşit care merită să fie citit.


Eminescu în limba lui Poe

Traducerile lui Adrian G. Săhlean din poezia lui Eminescu încep să cucerească America. Cele mai recente apariţii care se bucură de succes sunt CD-ul Eternal Longing, Impossible Love, editat de Global Arts (vezi wwwglobal-arts-inc.org) şi volumul ataşat CD-ului, intitulat la fel. CD-ul oferă posibilitatea de a asculta poeme eminesciene în interpretarea cunoscutului actor american Jeremy Geidt (pe un fond muzical asigurat de pianistul Horia Mihail), iar cartea, bilingvă, ilustrează admirabila artă de traducător a lui Adrian G. Săhleanu. Celebrele poeme eminesciene sunt însoţite, ca de o umbră luminoasă, de varianta în engleză realizată de inspiratul traducător. Poemul Luceafărul, care părea de netradus, sună emoţionant în limba lui Poe:

"...Now once upon enchanted time,/ As time has never been,/ There lived a princess most divine/ Of rozal blood and kin.// Such beauty only heaven paints!/ she walked in maien bloom/ As Virgin Mary'mong the saints,/ Among the stars, the moon.// The solemn columns guide her gait/ Through vaulted chambers, far/ Where at the windowwill await/ The lonely Evening Star.// She watched him rise to his fixed mark/ And beams of light set free/ To lead the ever-erring bark/ Upon dark, moving seas."


Cîteva gînduri spontane ordonate haotic

Acesta este titlul sub care o simpatică necunoscută, Irina Koko(şilă) ne trimite mai multe reflecţii cuceritoare prin spirit ludic, lirism şi umor:

Am iubit un poet, un singur poet. Avea braţe de vultur, ochi de pisică şi creier de găină niciodată.

La semnalul tău funambulesc sărim şi ne prindem privirile în braţe.

Ia priveşte ce nucă frumoasă capeţi azi, are patru camere, poţi dormi în cea de la drum.

Oamenii întregi (la cap, la trup, la o adică) îşi mai caută sau nu jumătăţile?

De ce în fiecare dimineaţă îmi uit tîmplele în palmele tale?

Te urăsc, aşa, de probă, din toata inima, pînă la fără un sfert.

Ce vrei să faci cu toate cuvintele care mi se cuveneau?

Iar n-ai timp să te joci cu mine!

S-a dus la un hotel de 83 de stele dar nici un pic de lună (să nu ne îndrăgostim prin hoteluri).

Ca să nu te mai sperii de moarte, gîndeşte-te că îţi va solicita atenţia doar cîteva clipe, la plecare. Plecarea ta.

Nu-i mai vorbea deloc, să nu-i rănească tălpile transparente.

Pînă să calce strîmb, a călcat, mititica, tone de rufe.

Să vă respectaţi propriile alegeri, ca şi cum ar fi ale voastre!

Visînd mereu, a cîştigat mult timp pierdut.

Mergea mîndru, cu pieptul înainte şi cu spatele (altora) în spate.

Cînd lucrurile se întîmplă peste noapte înseamnă că se întîmplă ziua.

Numai dacă aş fi în pielea pleoapelor tale ţi-aş deschide ochii după pofta inimii.

Misterul ontologic stă în lăbuţele jucăuşe a două pisici.

Pentru că nu voia sa fie universal n-a urmat nici o universitate, asta pînă la 47 de ani cînd, obosit de hoinăreală, s-a aşezat cuminte într-o bancă înverzită.

Pentru că habar n-avea care e pasul următor, îl mai făcea o dată pe cel dinainte.

Dacă mi-ai arde acum o palmă pe obraji, ar trebui să plîng toată ziua ca să sting incendiul.

Era căzut din lună doar o dată pe lună.

Soluţia problemelor mele are gust de cianură şi miros de levănţică.

Lucrurile iau întorsătura Buzăului.

Urca zilnic colina aceea şi îi aducea iubitei aer şi cîteva capre proaspete.

Adormea seara cu o sforicică-n mîini, ca să nu uite visul în zori îi făcea noaptea cîteva noduri pescăreşti.

Cine se scoală de dimineaţă are timp să se grăbească să-şi facă patul. De rîs.

Îl strîngea de gît de parcă l-ar fi strîns de gît.

Cîte grade trebuie să aibă soarele ca să încălzească un sînge îngheţat?

Sau, mai bine zis, la cîte grade îngheaţă soarele (de spaimă, de lumină, de aceea)?

Să colorăm în roşu firele acestea de iarbă fragedă şi să ne înlocuim leneşele noastre vene şi artere rutiere.

Să dăruim cîte o palmă celor adormiţi - pe bancă, pe burtă sau pe noi.

Dacă doi îndrăgostiţi ar avea doar trei picioare, cu totul, ce armonios s-ar mai împleti ele, noaptea în special (s-ar ivi de aici avantajul discutabil al amantului cu un picior răpit în război).

Cum să ajutăm să redevină piatră un grăunte de nisip?

Nu-i aşa că, după primul divorţ, o să mă ai în vedere pentru următoarea căsătorie?

De ce cuvîntul durere are doar şase litere?

Dacă îţi prinzi dinţii într-o piersică crudă înseamnă că începi să îmbătrîneşti.

Cîtor oameni le scapă acum din gură litera "I" şi, dacă totuşi le scapă, de ce nu sînt mai atenţi?

Cînd înţelegi din zbor un gînd, înseamnă că acel gînd poate să fie chiar şi o rîndunică.

Nimeni nu împarte cu noi suferinţa, bucuria nici atît, iar de măslini nici nu poate fi vorba!

Ca să ne spălăm de păcate, făceam mai multe duşuri pe zi, unele în pielea noastră, altele în pielea altora, iar cele rămase chiar în pielea goală!

Observ că unghiile de la picioare cresc mai anevoie decît cele de la mîini, înseamnă că mîinile au mai mult calciu, deci brînză, deci lapte, deci mîinile mele sînt nişte vaci.

Această tristeţe pe care o port din port în port, prin buzunare...

Cînd debitul lacrimilor e în creştere, creditul, ce face el, cum o mai duce?

Un gînd robsesiv mi-e stăpîn.