Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Ochiul Magic:
Actualitatea de Gabriel Dimisianu


Compunere: strada mea
E o stradă bună de plimbat cîini, de aceea trebuie să fii atent unde calci. E o stradă bună de întins rufe şi stăpînii de cîini ştiu multe despre lenjeria locatarilor. E o stradă mai puţin circulată şi copiii din cartier vin să se joace aici. Nu şotron, coarda şi faţa, ca pe vremea mea, ci hîrjoneli belicoase, la care se înjură mult şi murdar. Aşa îi imită fetiţele şi băieţii pe oamenii mari. Cînd se plictisesc de alergătură şi porcării virile, se aşează pe bordură şi cîntă bătînd din palme "Dă-i nainte cu tupeu/ şi-ai să vezi că nu e greu". Sloganul lor favorit.
În colţul dinspre Piaţa Rosetti, la parterul hotelului, locul cîrciumii populare a fost luat de Casa ţărănească Elite. Prin vitrinele împodobite cu artizanat şi imortele se văd mese goale. Mai populat e zidul de alături, unde întîlnesc adesea cîte un tip urinînd, şi ziua în amiaza mare. Nu ştiu de ce tocmai acolo, poate vin după miros. Odată l-am admonestat pe unul şi mi-a răspuns calm, încheindu-se la pantaloni: "Ce să fac, cucoană, nu mai puteam să mă ţin". Era bine îmbrăcat şi îşi pusese geanta diplomat mai la o parte, să n-o stropească.
E o stradă cu pomi, ciripeli şi două sedii de partide în opoziţie. Cîndva era mare zarvă şi du-te-vino în curţile lor. Acum domneşte o linişte suspectă. Noaptea beţivul Gheorghiţă străbate cu paşi solemni trotuarele dintr-o parte în alta şi strigă cu voce medievală. "Să se facă li-ni-şte, Ceauşescu se o-dih-ne-şte". Personajul şade în partea veche a Moşilor, în ţigănie, dar are o slăbiciune pentru strada noastră şi pentru senatorul PRM de la numărul 12. Aşa cum are şi pentru statuia lui C.A. Rosetti, pe care se caţără cu sticla de Scandic pentru a-i ţine companie paşoptistului de bronz. Cînd plouă sau ninge, Gheorghiţă îi pune lui Rosetti cîte o căciuliţă cu moţ şi o pătură pe spate. Oamenii din staţia lui 311 s-au obişnuit cu spectacolul. "Băăă - le strigă beţivul de pe soclu - ce ştiţi voi, ăsta e om mare, lovit de pana geniului, nu autobuzist de rahat". L-au dat pe Gheorghiţă şi la televizor, la "Ştirile de Acasă", cocoţat în braţele statuii, cu un steag găurit. Nevasta lui, o slabă tristă, a declarat reporterilor că omul ei îl iubeşte pe Rosetti mai mult decît pe ea.



Cîntece la comun
Nu-mi place deloc nici sentimentalismul behăit de manea, nici violenţa ritmată a rapului, ambele atît de populare azi. Mi se par tîmpite, ca şi cele mai multe din textele formaţiilor dance, pe care nu reuşesc să le disting între ele. Toate "vedetele" alea cu buricul la vedere mi se par trase la xerox. Dar poate că peste 30 de ani, cînd muzicile astea vor fi şi ele "retro", vor trezi unora aceleaşi sentimente cu care ascult la radio muzică din anii '60, duminica la ora 6, cînd se porneşte ploaia. O dulceaţă cam tristă a vieţii în cîntecele atît de cuminţi azi. Ele sînt ca o conservă (uşor rîncedă, recunosc) de timp, în care supravieţuiesc colegi pierduţi de mult din vedere şi zile voioase de vacanţă. La o petrecere cu oameni din generaţia mea, pe care nu-i prea cunoşteam şi mă simţeam stingheră, cineva a propus să cîntăm cîntece învăţate la cor, în copilăria noastră - Sulico, Imnul FMTD, Valurile Amurului, Azi e zi de sărbătoare, Am cravata mea... Ar fi trebuit poate să le detestăm, dar ne-am simţit cu toţii bine şi foarte apropiaţi, fiindcă acele cîntece chiar făcuseră parte din copilăria noastră, aşa cum a fost ea. Un adolescent rătăcit printre noi, enervat de repertoriu, ne-a făcut nostalgici comunişti. Ce să-i fi explicat?


Adriana Bittel



Se dau filme sovietice!
Am primit săptămâna trecută un telefon conspirativ de la un prieten: treci pe Tele 7 abc, se dă un film sovietic. Cam la fel mi se întâmpla, pe vremuri, când eram îndemnat: deschide radioul, să auzi ceva care te interesează. Radioul, adică Radio "Europa liberă", cum era de la sine înţeles, nu Radio Bucureşti, unde ce să mă intereseze?
În contextele lor, amândouă mesajele le putem considera conspirative, şi pe cel vechi şi pe cel nou. Ca şi cel vechi, cel de săptămâna trecută m-a trimis la ceva ce contravine "normalităţii", se opune cursului obişnuit al lucrurilor, ca să nu spun oficializat, deşi nu aş greşi prea mult. Se dau filme sovietice? Când? Acum? În plină, în zorită americanizare culturală?
De întâmplat totuşi s-a întâmplat. Am trecut pe Tele 7 şi, într-adevăr, surpriza surprizelor (plăcute) se da "Gară pentru doi", filmul lui Riazanov, cu fermecătoarea, cu minunata Ludmila Gurcenko, actriţa care poate juca orice. Au urmat, în alte seri, "Călina roşie", capodopera lui Sukşin, "Moscova nu crede în lacrimi", "Sonată la marginea lacului", "Nouă zile dintr-un an", "Al 41-lea", filme-reper, acestea două din urmă, ale dezgheţului hruşciovian. Ni se anunţă "Pianina mecanică". Un regal. Şi câte nu ar mai fi de văzut, de revăzut? Poate "Cinci seri", poate "Siberiada", poate "Oblomov"? De ce nu, dacă tot a pornit Tele 7 abc pe acest drum nonconformist. Oricum, şi pentru cât ne-a oferit până azi, mulţumiri şi felicitări.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara