Numărul curent: 12

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Ochiul Magic:
Actualitatea de Cronicar


Treabă nemţească!

Cronicarul a parcurs cu enorm interes materialul semnat de Matei Martin în lunarul Dilemateca (nr.42) şi intitulat Cum se formează cititori activi. Totul porneşte de la o premisă banală: degeaba investeşti în cărţi valoroase şi în debuturi promiţătoare, dacă n-ai, în acelaşi timp, un public pregătit să citească. Şi anume un public dinamic, nu unul leneş, obişnuit să primească mură-n gură şi să înghită pe nemestecate ce i se dă. Subvenţiile din zona creaţiei, care, în Germania, sunt importante, sunt dublate "de programele isteţe dedicate receptării", iar "promovarea lecturii a devenit una dintre misiunile prioritare ale responsabililor culturali". Lucrurile încep din şcoală, unde elevii sunt învăţaţi cum să citească ziarul, cu un instrumentar adecvat presei şi cum să se uite la televizor! Apoi - şi aceasta e tema centrală a articolului - există o metodă instituţionalizată de a-i ajuta pe scriitori să treacă "testul pieţei". Ea se numeşte Literaturhaus. Cel care a înfiinţat, la München, prima Literaturhaus (casă a literaturii sau casă literară) este Reinhard G. Wittmann, absolvent de Litere şi Ştiinţe politice, actualmente coordonatorul unei reţele de acest tip în Europa, iar "povestea de succes a caselor literare i se datorează în mare parte". Literaturhaus înlocuieşte, în lumea de azi, salonul literar din secolul 19 sau cafeneaua interbelică, altfel spus un loc exemplar "de socializare şi dialog literar". (Pentru spaţiul românesc interbelic a existat şi cenaclul, iar "Sburătorul" ar putea fi socotit, crede Cronicarul, un model de Literaturhaus). În jurul cărţilor se creează evenimente, se atrag oameni şi se strâng fonduri (un bilet de intrare poate costa 10 E.) Anul trecut au fost 40.000 de vizitatori pentru o populaţie de 1,3 milioane, cât are Münchenul. Se formează, aşadar, aici, cititorii, dar şi criticii literari, scenariştii, profesorii de literatură. Până la urmă e vorba de mult mai mult: "Între literatură şi democraţie există o legătură subînţeleasă: cartea, ca izvor de educaţie şi cultură, este fundamentală pentru dezvoltarea spiritului critic. Literaturhaus este deci şi un proiect civic, nu doar o instituţie culturală". Că în România e mai uşor să deformezi scriitorii şi criticii decât să le formezi un public e uşor de constatat. De aceea expresiile "treabă românească" şi "treabă nemţească" sună puţin diferit.





A trecut un lustru

Revista Idei în dialog a împlinit de curînd cinci ani de existenţă, prilej pentru directorul ei, H.-R. Patapievici, în articolul "Cinci ani de ID: bilanţ de etapă" (în numărul din noiembrie 2009), să cîntărească reuşitele sau neîmplinirile de pînă acum: "Am reuşit să aducem un moment de calm al discuţiei şi de seninătate a valorilor? Poate, prin ton, stil şi ţinută. ID nu a contribuit la vacarmul general. Măcar atît. Dar nici nu a reuşit, în mod activ, să impună stilul ei dezbaterii generale. În ce are mai bun şi mai înalt, această dezbatere a rămas, în mod esenţial, literară. ID a coagulat cîteva nuclee de filologi, de medievişti, de filozofi, de teologi. Deşi cîteva dintre temele importante ale unor specialităţi umaniste au fost prezente în paginile revistei, specialităţile însele, prin profesorii, cercetătorii şi practicanţii lor, nu au păşit în arenă. Au rămas în izolarea lor publică. ş...ţ Este atunci ID un eşec? Judecînd după frumoasele rezultate ale echipei de colaboratori, după textele care au văzut lumina tiparului în ID şi care au fost aduse la viaţă de de iniţiativa noastră, categoric nu. ş...ţ Oricum ar fi, vom continua, străduindu-ne să fim mai buni, mai exacţi, mai bine informaţi, mai cordiali, mai bine dispuşi, mai deschişi." Cronicarul nu împărtăşeşte îndoielile distinsului eseist: revista ID este o reuşită prin chiar însuşirile pe care H-R. Patapievici le-a pomenit: ton, stil, ţinută. Chiar şi numai aceste calităţi sunt suficiente pentru a privi ID ca pe o apariţie necesară şi rafinată. Faptul că lectura ei se înscrie în zona de nişă a culturii publice este un detaliu cu care creatorii şi consumatorii de gazetărie cultă din România s-au obişnuit de mult. Atîţia suntem şi e bine că suntem, chiar dacă nu suntem mulţi. De aceea, Cronicarul urează redacţiei Ideilor în dialog (directorului H.-R. Patapievici, redactorului-şef George Arun, secretarului de redacţie Alexandru Gabor şi corectorului Radu Dobândă) numere cît mai inspirate şi cititori cît mai şlefuiţi. La mulţi ani!




Şerban Cioculescu văzut de Ion Dumitrescu

Am primit un exemplar din ACAS|, publicaţie trimestrială de cultură editată de Consiliul Judeţean Alba (nr. 3 şi 4, iulie - dec., 2009). Sumar bogat, cuprinzând relatări ample despre evenimente culturale recente din Ardeal, studii, eseuri, cronici şi recenzii, precum şi o generoasă secţiune comemorativă (Constantin Noica - 100, Paul Everac - 85, Al. Andriţoiu - 80, Ion Brad - 80, Constantin Cubleşan - 70 ş.a.). În chip special l-au interesat pe Cronicar însemnările memorialistice inedite ale compozitorului Ion Dumitrescu, avându-l în prim-plan pe Şerban Cioculescu, vechi prieten al memorialistului. Se întâlneau în anii din urmă ai criticului, fiind şi vecini de cartier, pe la diverse cozi "la Alimentara, la lapte, la pâine", sporovăind despre vrute şi nevrute în aşteptarea rândului. Imaginea foarte bătrânului critic, astfel cum ne-o transmite interlocutorul său, este impresio­nantă, sau halucinantă, dacă e să folosim termenii memorialistului: "Am avut o tresărire şi m-am ţinut să nu m-arăt. Aveam lângă mine un schelet cu barbă. Schelet, nu metaforă. Schelet în oase fără carne, scăpat din gravurile lui Holbein. Obada maxilarului i se încovrigase spre nas, ochii i se adânciseră, clămpănea din gura ştirbă cu buze roşii-vinete, i se încâlceau firele rare în barbă, ieşeau de sub pijamaua decoltată furca pieptului şi coastele deşirate. Apariţie halucinantă. Cumpărase o cutie cu stavrizi în ulei şi-acum aştepta coltucul."


Publicarea textului memorialistic din Acasă i-o datorăm mult preţuitei pianiste Ilinca Dumitrescu, fiica lui Ion Dumitrescu. Pe când şi apariţia în volum?