Numărul curent: 12

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Ochiul Magic:
Actualitatea de Cronicar


Tolstoi şi Dostoievski în oglindă

În numărul din iulie-august 2010, revista băcăuană ATENEU (redactor-şef: Carmen Mihalache, Ştefan Radu: secretar general de redacţie) conţine prima parte dintr-un atrăgător eseu pe care Ion Fercu îl scrie pe marginea relaţiei de spirit dintre Tolstoi (1828-1910) şi Dostoievki (1821-1881). „Relaţie de spirit" poate suna simandicos şi oarecum deplasat dată fiind încordarea aşternută între cei doi prozatori. De fapt, contemporani fiind, chiar dacă nu s-au întîlnit niciodată, cei doi rivali şi-au citit unul altuia romanele, admirîndu-se şi invidiindu-se în tăcere, dar dezvăluindu-şi părerile sincere doar în faţa hîrtiei. Ion Fercu a străbătut însemnările de jurnal în care fiecare vorbeşte despre celălalt, obţinînd o instructivă punere în oglindă a umorilor pe care Lev Nicolaevici şi Feodor Mihailovici le nutreau dintr-o mutuală şi subînţeleasă competiţie de breaslă. Contemplîndu-le răutăţile şi exagerările, îţi dai seama că spiritul de concurenţă poate face ravagii şi în cazul geniilor. Mai mult, compa-rîndu-le izbucnirile cu clocotul de ambiţii din universul literar românesc, eşti silit a recunoaşte că, fără adversităţi şi orgolii, lumea literelor ar fi de o serbezime tare plicticoasă. Şi totuşi, Tolstoi pare mai resemnat şi, detaliu ce anticipează într-un fel destinul postum al operei amîndurora, mai conştient de năpraznica ivire a lui Dostoievski, nobilul de la Iasnaia Poliana intuind că în autorul Crimei şi pedepsei se ascundea adevărata cauză a viitoarei sale eclipsări: „Am fost scriitor şi scriitorii sînt cu toţii orgolioşi, invidioşi, în orice caz eu sunt un asemenea scriitor. Dar nu mi-a trecut niciodată prin cap să mă măsor cu el." La cîţi scriitori români se întîlneşte uşurinţa de a recunoaşte superioritatea unui rival?



Arhitectura memoriei

În numărul 34 al revistei 22 ne-a atras atenţia eseul scris cu înţelegere de Augustin Ioan despre Memorialul Holocaustului de la Bucureşti realizat de Peter Jacobi: „Nu e greu de observat că memorialul Holocaustului din Bucureşti se află bine poziţionat în acest arbore al speciilor arhitecturii memoriale. El este un loc public salvat pentru Capitală, plasat simbolic în umbra fostului Minister de Interne, lângă Dâmboviţa. Coloana, secvenţială şi pulsatilă (ca o îndepărtată, dar invocabilă referinţă brâncuşiană), funcţionează drept cap de perspectivă foarte lungă încă de la Operă privind, în lungul apei. Spaţiul interior, care putea să trimită la templul ierusalimitan, măcar prin proporţiile reciproce ale laturilor, este scufundat în sol şi partea muzeală, ca şi la Berlin, este subterană, anturând acest loc al procesiunilor şi al amintirii de nume (iarăşi, Vietnam Memorial este de neocolit ca referinţă a procedeului pomenirii)". Mai mult decât o descriere exactă, făcută de un iniţiat, a Memorialului din Bucureşti, textul lui Augustin Ioan înseamnă şi o binevenită punere în discuţie a unui capitol important al arhitecturii neglijat la noi, şi anume arhitectura memoriei. Articolul semnalat aici este doar unul dintre numeroasele puncte de interes care alcătuiesc sumarul acestui excelent număr al revistei „22".



Dimitrie Cantemir, muzicianul

Am învăţat cu toţii, încă din liceu, că marele cărturar moldovean a fost preocupat, între multe altele, şi de muzică, scriind un tratat, inventând un sistem de notaţie, culegând şi chiar compunând piese. „Cartea Ştiinţei Muzicii" a lui Cantemir reprezintă, afirmă specialiştii, cea mai importantă colecţie de muzică instrumentală otomană a secolelor al XVI-lea şi al XVII-lea, fiind, prin însăşi natura ei, un document rezervat iniţiaţilor. „Adevărul literar şi artistic", în numărul 1038 din 11 august 2010, ne dă o veste neaşteptată: în curând, vom putea asculta pe CD muzica lui Cantemir, despre care cei care au ascultat-o spun că este formidabilă. Muzicianul catalan Jordi Savall, în urma unei cercetări de veritabilă arheologie muzicală, a înregistrat CD-ul Istanbul. Dimitrie Cantemir - Le livre de la science de la musique, muncă deloc uşoară, despre care îi povesteşte Monicăi Isăcescu în interviul din „Adevărul literar şi artistic": „Cred că interesul meu pentru Cantemir a apărut odată cu primele piese pe care le-am ascultat din creaţia lui, în 1989. Am început să cunosc colecţia pe care a alcătuit-o în epocă şi am fost surprins să observ aceste muzici orientale, de tradiţie orală, cu atât mai mult cu cât erau rezultatul culegerii nu a unui muzician turc, ci a unui cărturar român, care concepuse un studiu atât de interesant asupra muzicii otomane din acea vreme.

Am fost foarte surprins. Acest lucru s-a transformat într-un adevărat şoc când am consultat un volum ce cuprindea piesele pe care el le-a cules, sistemul de notare pe care Cantemir l-a inventat, aproximând până aproape de perfecţiune maniera de interpretare a acestei muzici, tonalităţile, modurile, ritmurile, înălţimile, toate erau absolut formidabile. Şi toate acestea mi-au permis ca împreună cu interpreţii turci, marocani sau francezi să aprofundez studiul acestei muzici."

Pe cei nerăbdători să asculte muzica lui Dimitrie Cantemir îi anunţăm că CD-ul va fi pe piaţă la începutul lunii septembrie.