Numărul curent: 12

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Ochiul Magic:
Actualitatea de Cronicar


Imposibila seriozitate

Intr-o bună zi a săptămânii trecute, cronicarul află că la Sinaia se desfăşura, de pe 28 iunie până pe 3 iulie, a XlV-a ediţie a Festivalului Internaţional de Chitară Clasică. Nume importante urmau să susţină masterclass-uri, pe tot parcursul evenimentului, iar sâmbătă, la ora 17, un concert de gală, intitulat semnificativ „five o'clock la Castel", la castelul Foişor. Ca să se asigure că lucrurile stau întocmai şi să-şi facă o rezervare, cronicarul puse mâna pe telefon şi sună la numărul indicat pe site-ul Fundaţiei Române de Chitară (www.guitaromania.ro), organizatoarea festivalului. Răspunse un domn foarte amabil, care confirmă că lucrurile aşa stau, doar că nu la Foişor va fi concerul de gală, ci la Cazinou, la Sala Baccarat. Nu e nevoie de rezervări, intrarea e liberă, vă dăm noi o invitaţie şi pe baza ei intraţi, veniţi, vă aşteptăm cu drag. Mulţumim, politeţuri. Sâmbăta se anunţa frumoasă. Cronicarul şi un companion de călătorie urcară în tren şi hai la Sinaia. La orele stabilite, coborând din taxi, constatară că la Cazinou era în toi o nuntă. întrebat de vreun posibil concert de chitară, un băiat de la Cazinou răspunse că a fost un concert de dimineaţă, la 11. Şi altul nu mai e? Nu. Hm... Dar cum povestea noastră nu se întâmpla pe vremea când puricele se potcovea cu 1000 de oca de fier, eroii noştri aveau internet pe mobil şi verificară rapid: Da, domnule, e anunţat un concert la 11, dar şi unul la 17, la castelul Foişor, cum fusese vorba-ntâi. Deci hai la Foişor, s-o fi încurcat omul la telefon. La Foişor, cred că aţi ghicit, nu era niciun concert, dar jandarmul de pază mai auzise şi alţi rătăciţi întrebând de el. Nu era nici la Peleş, nici la Pelişor, mulţumim de sugestie, am fost să facem o vizită, ca să nu fie voiajul degeaba. Şi-am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea aşa, iar la anul, de veţi auzi de aşa un festival, veţi şti cât de serios e organizat.



Magna cum laude

Citind dosarul pe care Iaromira Popovici l-a coordonat, în paginile DILEMEI VECHI (1-7 iulie 2010), pe marginea situaţiei dramatice în care se află studiile clasice, Cronicarul a rămas cu un gust amar, dar nu fiindcă n-ar fi bănuit proporţiile dezastrului din învăţămîntul filologic, ci fiindcă, spuse de gura unor specialişti în domeniu, detaliile prăbuşirii capătă o tentă sumbră. Cînd pînă şi profesorii universitari constată căderea liberă a nivelului de pregătire la greacă şi latină, panorama degradării te amuţeşte, căci se întrevede limpede că literele nu pot avea decît un viitor mediocru. Dintre intelectualii care îşi spun opiniile, Cronicarul l-a reţinut pe Adrian Papahagi pentru cruzimea lucidă cu care descrie realitatea („Pentru mine, declinul şi moartea anunţată a clasicelor nu sunt decît un sindrom al unui rău şi mai mare. Clasicele sunt doar prima victimă, cea mai firavă. Priviţi ce se întîmplă în general cu literele. Modele - sper defuncte - ale teoriei literare au înlocuit critica de text, esenţa filologiei, cu critica literară, cu teoretizări absurde, alambicate şi pînă la urmă profund irelevante") şi pe Eugen Munteanu (profesor la Facultatea de Litere de la Universitatea „Al. I. Cuza" din Iaşi): „Paseiştilor ca mine le mai rămîne doar regretul nostalgic după un tip de spaţiu public în care citatul clasic să nu mai fie scîlciat la tot pasul. Nu afirma cu morgă, în urmă cu cîteva luni, la radio, un ilustru «filozof» contemporan că «Dura lex sed ... dura», sub încuviinţarea slugarnică a moderatorului preocupat să îi servească mereu mingi potrivite la fileu «dlui profesor»? Nu citeşti, vai, atît de frecvent, în prefeţe la cărţi academice, publicate la fel de fel de edituri mai mult sau mai puţin universitare, prezentări neruşinat-elogioase în care se arată că autorul respectiv tocmai şi-a susţinut teza de doctorat cu distincţia magna cum laudae"? Eugen Mun-teanu are dreptate, situaţia e deplorabilă. Viitorii doctoranzi măcar atît ar trebui să ştie: se scrie „magna cum laude".



Revista revistelor, pe scurt

VIAŢA ROMÂNEASCĂ, 5-6, 2010: număr dublu, cu multe lucruri de citit, între care o povestire inedită din prima tinereţe a lui Mircea Eliade, comunicată de Liviu Bordaş, câteva „vechi poeme", de asemenea inedite, după părerea autorului însuşi, ale lui Mircea Ivănescu sau o emoţionantă evocare a marelui savant Gr.T.Popa, de către nepotul său, prozatorul Dumitru Radu Popa.

MOZAICUL, 5, 2010: descriind instituţia mecenilor de ieri şi a sponsorilor de azi, Constantin M. Popa îl trece greşit în rândul celor dintâi pe Gogu Rădulescu, un iubitor de artă şi de artişti, nicidecum un mecena, omiţându-i în schimb din rândul celor din urmă pe Dinu Patriciu şi Fundaţia Anonimul, care se numără printre cei mai importanţi sponsori ai culturii post-decembriste; Nicolae Marinescu se întreabă, pe bună dreptate, cui prodest campania contra cărţii de memorii a lui Adrian Marino, anticomunist şi pro-occidental deopotrivă de notoriu.

FAMILIA ROMÂNĂ, 5, aprilie 2010: număr consacrat regretatului Constantin Mălinaş, directorul fondator al revistei orădene, dispărut la 24 februarie anul acesta (născut la 21 mai 1943); prima jumătate a numărului cuprinde articole şi studii despre Eminescu, unele interesante şi utile, îndeosebi acelea care tratează aspecte precise legate de opera poetului (Eminescu în iconografia românească sau în medalii), altele, multe (prea multe!), ilustrând stilul encomiastic şi prejudecăţile didactice de care Eminescu nu a fost, vai, niciodată cruţat, festin de locuri comune („Originalitatea operei eminesciene, scrie neobositul iconodul Al. Florin Ţene, constă într-o ştiinţă a mijloacelor artistice şi o conştiinţă creatoare") sau de formule pretenţioase (în care excelează prof.dr. Adrian Botez: „Traseul hypertonic... este, de fapt, simularea traseului Spiritului, amprentator al haosului, întru expresia-logos...").