Numărul curent: 12

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Ochiul Magic:
Actualitatea de Cronicar


Apostrof la 20 de ani

Douăzeci de ani de fructuoasă existenţă împlineşte revista Apostrof, răstimp în care au apărut 227 de numere şi 150 de cărţi în Biblioteca pe care o editează. în articolul său din nr. 5, Marta Petreu, redactorul-şef, consemnează evenimentul, referindu-se şi la dificultăţile înfruntate în cele două decenii, rămase şi azi aceleaşi. "Dacă noi, scriitorii (...) suntem gratis, notează în amară ironie Marta Petreu, fabricarea obiectului numit revistă sau a obiectului numit carte costă. Costă mult pentru cei care, scriitori fiind, sunt şi săraci, deci nu au cum să aducă bani de-acasă pentru hârtie, toner, poştă, contabilitate, calculatoare, telefon, internet, plata corecturii, a machetării, tipar, difuzare etc. Costă infim în comparaţie cu cheltuielile pe care o comunitate - inclusiv o ţară - le face pentru alte activităţi, cu vizibilitate efemeră."

Suntem alături, la aniversare, de curajoasa Marta Patreu şi de echipa care editează Apostrof, o admirabilă revistă căreia îi urăm, colegial, mulţi ani de apariţie.


Revistă de atmosferă

O revistă cu ton distins, cu pagini din care răzbate o veritabilă atmosferă literară, este neîndoielnic Revista Ateneu editată de Consiliul Judeţean Bacău. Din numărul 5 din mai 2009 am reţinut paginile dedicate poetului Ion Horea cu prilejul aniversării a 80 de ani. Cronicarul îi urează venerabilului poet "La mulţi ani!" şi, detaliu grăitor, mărturiseşte că a citit cu plăcere selecţia de poezii grupate în acest număr. Aceeaşi impresie a avut citind pagina de poezie semnată de Marina }vetaeva, al cărei destin tragic continuă să ne cutremure şi astăzi, pentru a se delecta apoi cu eruditul eseu al Danielei Şontică - "Cafeneaua Capşa, în vremuri de boemă literară" - despre farmecul interbelic al localului bucureştean. "În privinţa anilor interbelici, despre o Capşa trăită ne-a lăsat mărturii scriitorul Camil Baltazar: ŤParcă văd şi acum lăcaşul Capşa, înnegurat de fum gros de tabac şi de aburul fierbinte al înmiresmatei cafele sau al pişcotului pe limbă şvarţ. Îşi fac apariţia pe rînd devotaţii: Liviu Rebreanu, Ion Minulescu, Al. O. Teodoreanu, Al. Steriade, Dărăscu, Carol Ardeleanu, Corneliu Moldoveanu, Romulus Dianu, Al. Cazaban, Cezar Petrescu, actorii Ion Iancovescu, Al Mihailide şi Stăncescu, regizorul Soare Z. Soare, un domn mărunt şi cu bărbuţă, doctorul Nanu, nelipsit de la masa artiştilor şi scriitorilorť." După o asemenea defilare memorialistică, Cronicarul nu se poate opri să nu se întrebe: dar azi, cîţi scriitori şi artişti mai merg la Capşa?


Noroc cu versurile lui Ovidiu...

Am primit la redacţie numărul din mai-iunie 2009 al revistei Spa}ii culturale, editată la Rîmnicu-Sărat cu sprijinul Primăriei municipiului, al librăriei Olimp şi al Asociaţiei culturale "Valman". Redactor-şef: Valeria Manta Tăicuţu. Cronicarul a reţinut articolul Magdei Ursache despre fenomenul Piteşti ("Cînd Iisus a coborît în celulă"), o meditaţie privind semnificaţia atrocităţilor comise atunci, şi neverosimilul interviu pe care Virgil Diaconu i l-a luat lui Radu Albu, şeful Cenzurii din judeţele Argeş, Olt şi Vîlcea (intitulat "Nu se tipărea nimic fără avizul meu...") în perioada comunismului. E uimitoare seninătatea cu care Radu Albu descrie proporţiile pe care le luase fenomenul maltratării culturale. Faimoasa Direcţie pe care o conducea cenzura toate publicaţiile din judeţele Argeş, Olt şi Vîlcea, programul Staţiei de Radiodifuzine Piteşti, programul şi spectacolele Teatrului "Al. Davilla", programele şi spectacolele închinate sărbătorilor naţionale, tabelele contabile, orice tipăritură şi orice spectacol public, programele artistice dedicate "celui mai iubit fiu al poporului", omagiile în proză şi versuri. Noroc cu poemul "Orfeu şi Euridice" al lui Ovidius Publius Naso, în tălmăcirea lui Radu Cârneci, publicat în pp. 34-35 ale revistei, care i-a mai îndulcit Cronicarului gustul amar lăsat de interviu.


Deschideri

O solidă - nu doar prin volum... - revistă ştiinţifică trimestrială publică, de cinci ani, Universitatea "Vasile Goldiş" din Arad, sub titlul STUDII DE ŞTIINŢĂ ŞI CULTURĂ. Ştiinţa, fireşte, trimite la ştiinţele umaniste abordate, aflăm din indicaţiile pentru autori, dintr-o perspectivă multidisciplinară. Numărul 16, din primăvara lui 2009, la care contribuie cercetători din România, Japonia, Suedia, Ungaria, Albania, este organizat în jurul temei traducerilor. Traducerile sînt abordate în sens foarte larg, de la transpunerea în alte limbi a textelor ştiinţifice, la numele proprii japoneze, în traducere, la receptarea în România a traducerilor din Fowles, la traducere ca vector al modernizării. Aurel Ardelean şi George-Ciprian Pribac deschid discuţia, cu un studiu de caz, pe text, asupra traducerii în engleză a propriei cărţi, despre fenomenele de transport prin membranele celulare. Concluziile sunt mai degrabă dezamăgitoare: pentru o traducere de calitate, filologul şi specialistul trebuie să colaboreze. Ştiam... O interesantă analiză a receptării lui Fowles, în traducere, în recenziile din revistele literare româneşti face Narcisa }irban, atrăgând, indirect, atenţia, asupra unui scrupul (vorba vine...) care se pierde, acela de a-i acorda calităţii traducerii atenţia cuvenită, ţinând minte că o carte tradusă nu e una născută-făcută în româneşte. Are versiuni, are dichis... Pe care cine mai stă să-l înţeleagă... Japonia e un spaţiu cultural foarte prezent, în această dezbatere despre traducere, prin luările de poziţie ale Rodicăi Frenţiu şi ale Andreei Sion şi prin analiza comparativă a lui Fujinaji Fumiko, privind numele proprii în traducerea japoneză, în reviste, precum National Geographic, respectiv în scrierile literare.

Multe dintre contribuţii, înţesate de statistică, sau de reproduceri, de pildă, ale unor ştampile militare (din studiul lui Ioan Marius Grec despre acest aspect al moştenirii romane), sînt de parcurs cu creionul în mînă. Amînăm operaţiunea pe altă dată, semnalînd, la final, secţiunea de Miscellanea şi cea de Recenzii, care întregesc volumul. Bine închegat, spre folosul nu doar al specialiştilor.


Cifre rotunde

Semnalam, cu ceva vreme în urmă, impunerea, pe piaţa revistelor culturale, a seriei noi a REVISTEI ROMÂNO-AMERICANE. Cel mai recent număr al ei, din mai 2009, e dedicat unor figuri tutelare ale literaturii americane care, deşi contemporani, în cea mai mare parte a vieţii lor (a romanticului, în speţă, dispărut devreme), au tăiat trasee culturale diferite. E vorba despre Whitman, de la a cărui naştere se împlinesc 190 de ani, şi de Poe, venit pe lume cu un deceniu mai devreme, ajuns, deci, la bicentenar. Despre primul scrie academicianul Mihnea Gheorghiu, decupînd, de fapt, istoria americană pe care a parcurs-o acest poet. Cu o zi înainte de naşterea lui, americanii cumpără Florida de la spanioli, după ce tîrguiseră de la francezi Louisiana. Nu se mai importă sclavi, dar sclavia e menţinută, acolo unde există. Teritorial şi moral, naţiunea avansează. Şi acest elan se vede în cîntecele poetului ei. Luptător în războiul civil, omeneşte aproape de oameni, poetul unei singure cărţi, Fire de iarbă, crescînd de la o duzină de poezii la vreo cîteva sute. Cartea unui civism exploziv. Romantică, în felul ei, care nu e, însă, al romantismului lui Poe. Este reluat, în revistă, din volumul de Opere alese, studiul profesoarei Zoe Dumitrescu-Buşulenga. Un poet întunecat, care i-a adus Americii recunoaşterea Europei. Fiu de actori înfiat, după timpuria lor moarte, de nişte burghezi de care se va rupe, cu anii, neintrînd în testamentul tatălui adoptiv, îşi duce existenţa într-o precaritate care va trece în vieţile "amărîţilor" lui. Un nobil obligat - destin romantic! - la zilnica roboteală într-o redacţie de revistă. Compensează, ca orice Superman, prin imaginaţia de noapte. Nu uşor de suportat, dar bine de regăsit, după 200 de ani care, acolo ca şi aici, au schimbat totul.