Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Ochiul Magic:
Actualitatea de Gabriel Dimisianu


Lumea văzută din tramvai
De cînd mă ştiu mi-a plăcut să merg cu tramvaiul. La Sibiu, pe cînd eram elev, tramvaiele erau deschise la capete - pe platformă, cum i se spunea, stăteai la aer - rudimentare şi lente. Zăngăneau din toate încheieturile. Cum exista o singură linie, se aşteptau în fiecare staţie, unde se petreceau. De la Dumbravă la Răşinari, era o minune. Prin pădure, kilometri buni, apoi pe marginea rîului Şteaza, puteai privi, cînd te apropiai de satul lui Goga şi Cioran, munţii. Proaspăt student, în toamna lui 1956, luam tramvaiul 4 sau 19 spre Unirii, Mămulari, Avram Goldfaben, Dudeşti. Locuiam pe Parfumului, vis-à-vis de Primăria de azi a Sectorului 3, unde este Intrarea cu acelaşi nume. Alt tramvai util era 18: cu el, de pe Dudeşti în sens invers decît spre centru, o luam peste Şos. Mihai Bravu (la colţul căreia cu Dudeşti este cea mai veche şcoală primară din Capitală), prin cartierul zarzavagiilor sîrbi, cu case mici coborînd spre Dîmboviţa, ca să ajung la Talcioc. Soarta a vrut să-mi cumpăr, peste ani, un apartament într-un bloc aflat chiar deasupra vechii groape unde era tîrgul. Azi e acolo intersecţia La Soldat. Din pricina unei statui, între bulevardele Ressu şi Grigorescu. Cu tramvaiul 16 mergeam la Grădina Icoanei. Ieşea din Bulevardul Bălcescu pe la Scala şi o lua spre Icoanei. Nu erau autobuze, nici troleibuze. Bucureştiul, mult mai "concis" decît astăzi, putea fi privit aproape în întregime din tramvai: în centru, blocurile interbelice ştiute, în spatele lor, case din secolele trecute, cu mici grădini sau curţi, străzi pavate cu piatră, curate, luminate şi pline de copaci. Tramvaiul trecea fălos prin acest peisaj care astăzi mai poate fi văzut doar în filme. Mergea încet, oprea des, făcea staţii lungi. Cîteodată plin ochi, adesea gol, încît stăteai pe banchete de lemn şi te uitai în voie. Nimeni nu părea că se grăbeşte. Nu era nimeni nervos. Vatmanul trăgea de mînerele lui sau lovea bila sonoră a cărei muzică o am şi acum în urechi. La "răscruci", cobora şi schimba şina cu o tijă de fier. Dacă-i făceai semn, te lua şi din mers. Patriarhal mijloc de transport! Patriarhală lume! (N.M.)


Posteritate kitsch
Am citit în Cotidianul o relatare despre o conferinţă de presă de la Teatrul Naţional din Bucureşti. Cu ce prilej s-a organizat conferinţa de presă? Cu prilejul premierei unei piese a d-lui Mircea Radu Iacoban.
Dl Mircea Radu Iacoban este, ne amintim, un emerit dramaturg al Epocii de Aur, nejucat totuşi, în Epocă, la Teatrul Naţional din Bucureşti. Reparaţia a venit acum, sub directoratul luminat al d-lui Dinu Săraru, când distinsului dramaturg i s-a pus în scenă piesa Biroul informaţii eterne. O piesă "admirabil scrisă, o piesă a zilelor noastre", cum aflăm că "s-a spus" (de către cine?) la conferinţa de presă de la Teatrul Naţional.
Că ar fi "admirabil scrisă" piesa d-lui Iacoban noi nu putem confirma, căci nu am citi-
t-o şi nu am văzut spectacolul. Poate îl vom vedea. Altceva însă ne preocupă. La aceeaşi conferinţă de presă dl M.R. Iacoban a fost întrebat "dacă va scrie o piesă despre Nichita Stănescu", iar domnia-sa a răspuns sibilinic: "O piesă despre versurile lui Nichita Stănescu nu m-aş încumeta să scriu".
Ce să înţelegem? Că despre versuri nu s-ar încumeta să scrie o piesă, dar că s-ar încumeta să scrie una despre autor ? Că poate a şi scris-o? De unde nu e foc, fum nu iese.
Oricum, ideea a fost aruncată. N-a scris piesa dl Iacoban, să admitem, dar o vor scrie alţii, de ce nu? Cum să piardă teatrul românesc o atât de generoasă idee, un atât de captivant subiect? Nichita suit pe scenă, cu alaiul de amici, cu nevestele, cu iubitele, cu muzele succesive, cu "leoaică tânără, iubirea", cu votcile, cu pupăturile, cu "măi bătrâne"... Toate acestea trebuiau să vadă luminile rampei şi încă demult. Despre Eminescu nu s-au scris piese?
Într-adevăr, cum să lipsească piesa de teatru din posteritatea kitsch în care, ca şi Eminescu, poetul Necuvintelor este tras cu atâta ardoare? Nu putea să lipsească şi nici nu va lipsi, după cum sunt semnele.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara