Numărul curent: 12

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Ochiul Magic:
Actualitatea de Cronicar


Recîştigarea paradisului

Numărul 13 al revistei CULTURA (8 aprilie 2010) a atras atenţia Cronicarului prin cuceritorul eseu al lui Mihnea Rudoiu, inspirat de lunile petrecute de autor în Sudan. Textul se intitulează „I'll follow the sun. Sudan: loc încremenit" şi este trecut la categoria reportaj, încadrare care nu l-ar nemulţumi pe Cronicar dacă verva autorului n-ar preschimba textul într-o veritabilă bijuterie de limbă. De aceea, articolul care se întinde pe patru pagini de revistă e mai mult decît un reportaj, este o reuşită literară. Mihnea Rudoiu descrie ce a văzut la faţa locului, şi o face cu multă inspiraţie şi cu un umor pe măsură: „Acum doi ani, cineva m-a sfătuit în felul următor: «Dacă vrei să te simţi bine în România, du-te în Sudan»". Şi autorul se duce acolo şi-şi povesteşte peripeţiile: sărăcie înspăimîntătoare, caniculă permanentă, instabilitate politică, conflicte etnice. „La Hotel Paradise. O locuinţă cu două camere de cămin studenţesc şi curte. Nu avem electricitate, apă curentă, bucătărie, baie sau duş, dar cel puţin zidurile locuinţei sunt din cărămizi. Una din puţinele de fel din zonă. Ca aspect e doar puţin mai dărăpănată decît casa guvernatorului. Şi doar de două ori mai mică. Trăim pe picior mare, aş putea completa, ca nişte boieri. [...] Seara începînd cu şapte şi jumătate, beznă. Beznă, beznă, beznă. Cele cîteva magazine şi baruri deschise îşi iau lumină de la generator, care produce un zgomot infernal. Unul se află lîngă «hotelul» nostru, carevasăzică ştiu ce vorbesc." Patru pagini de descriere veridică a unei lumi din contemplarea căreia te alegi cu convingerea că România, cu toate tarele ei, e raiul pe pămînt.


O revistă neprovincială din provincie

Un exemplu convingător despre felul cum trebuie să arate o publicaţie de cultură care apare în provincie pentru a nu fi provincială îl constituie numărul din martie al revistei ORIZONT din Timişoara. Sumarul seamănă cu un oraş care are numeroase locuri atrăgătoare care te obligă să te opreşti pentru a le vizita pe îndelete. Să amintim câteva: admirabila conferinţă susţinută de Horia-Roman Patapievici la Viena şi intitulată chiar „Discurs la Viena"; apoi, interviul cu Virgil Nemoianu realizat de Cornel Ungureanu şi Adriana Babeţi; dialogul lui Eugen Bunaru cu Ioan Es. Pop, al cărui profil este completat cu un semnificativ grupaj de versuri; cronicile semnate de Cornel Ungureanu, Angelo Mitchievici, Alexandru Bunaru, Radu Ciobanu, Graţiela Benga, Alexandru Ruja, Cristina Chevereşan; poemul lui Şerban Foarţă; corespondenţa Inceborg Bachmann - Paul Celan; „Alte pagini marocane" de Vasile Popovici; rubricile fixe avându-i ca titulari pe Marcel Tolcea, Daniel Vighi, Viorel Marineasa, Paul Eugen Banciu, Pia Brânzeu, Radu Pavel Gheo. Dacă ar fi să căutăm o formulă pentru această construcţie literară de succes s-ar cuveni să remarcăm fineţea intelectuală, balanţa atent echilibrată între semnăturile mari din ţară şi cele cu greutate din zonă, ca şi prezenţa în paginile revistei, sub semnul valorii, a diverselor generaţii literare, de la seniori până la debutanţi.


Moarte impotenţei! sau despre tinereţea fără bătrâneţe a Norei Iuga

Despre cum a intrat „în rândul lumii" digitale, povesteşte cu umor Nora Iuga într-un interviu acordat Andrei Rotaru şi publicat în HYPERION, nr. 1-2-3/ 2010: „Dacă nu erau tinerii, aş fi rămas pentru totdeauna în ghearele spaimei mele, aproape animalice, de tot ce ţine de tehnologie, care m-a terorizat încă din pubertate. La doisprezece ani îmi era frică de telefon, de ascensor, de patefoane, că dacă sărea un căţel din pâlnie? Corina Sabău, care a păşit anul trecut cu dreptul în literatură (...), m-a convins să-mi cumpăr prin februarie, anul trecut, un laptop; l-am botezat Saddam, că prea m-a chinuit mult, dar se pare că nu vârsta e cea care te face impotent, ci frica de a deveni impotent. Nemţii numesc sentimentul acesta care te face din om neom Torschlusspanik (panica închiderii porţii); sugestiv, nu? Aşadar mi-am lipit pe oglinda din baie lozinca Moarte impotenţei! şi acum am şi un blog, pe care am intrat împinsă de un cristian şi de Oana Ninu." Iată, se pare, secretul tinereţii veşnice: să-ţi interzici să fii bătrân.


Patimile după Aldulescu

În numărul de Paşti al LUCEAFĂRULUI, pe care Cronicarul l-a citit cu întârziere, un interesant interviu cu Radu Aldulescu. Despre literatura română şi crizele ei, despre destinul totuşi nefast al unuia din cei mai apreciaţi prozatori de după 1990, despre aventura eşuată a scenaristicii, despre uşurinţa de a trăi şi dificultatea de a scrie. Acestea din urmă, în special, oferă prilejul unei tulburătoare mărturisiri: „Dacă s-a schimbat pentru mine ceva de când am luat premiul Academiei. N-am decât să rememorez şi să rezum totodată, dat fiind că şi aşa m-am lungit. Deci: în decembrie 2008, cu două săptămâni înainte de a lua premiul Academiei, într-o noapte, cu puţin până-n miezul nopţii, am fost scos din casă şi din oraş de un echipaj al Poliţiei Comunitare a oraşului Mioveni. La fel ca Rambo, popularul personaj interpretat de Silvester Stallone, fiindcă tot vorbeam de film [...] Nu mai insist, nu mai încarc: statutul meu de scriitor n-a reuşit să înduioşeze Poliţia cât să mă lase să plec a doua zi dimineaţă, cu primul maxi-taxi. Am fost dus şi lăsat în afara oraşului, la 17 kilometri de Piteşti, pe care urma să-i fac pe jos într-o noapte geroasă de decembrie. Asta dacă nu cumva mi-ar fi dat prin cap să mă înscriu în scenariul lui Stallone: să mă întorc, să mă ascund în pădurile din jurul Mioveniului şi să atac oraşul cu aruncătoare de flăcări. [...] Aveam aproape 55 de ani şi mi se oferea să dorm exact aşa cum îmi aşternusem, robotind la nişte romane. Nu-mi făceam prea mari probleme altminteri unde voi dormi, dar mă cam frământa împrejurarea că n-o să am unde scrie."