Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Ochiul Magic:
Actualitatea de Cronicar

Andrei Pleşu faţă cu forumiştii

Un articol plin de bun-simţ, calitate pe cale de dispariţie în lumea noastră, scrie dl Andrei Pleşu în Adev|rul din 18 martie, Scurt sondaj printre internauţi. Asemenea tuturor celor care au rubrică în cotidiene, dl Pleşu trebuie să suporte comentariile anonime din josul paginii. Deşi încet-încet ziarele încep să ia măsuri şi să mai selecteze mesajele forumiştilor pe care unul dintre Cronicarii noştri le-a comparat mai demult cu subsolul }iganiadei (rugăm recitiţi epopeea), ele continuă să polueze presa românească. De ce să polueze? Pentru că cei puţini care scriu acolo nu sunt "un eşantion reprezentativ" al celor mulţi care citesc. Trebuie să ai o anumită structură psihologică şi, probabil, vechi frustrări şcolare ca să simţi nevoia să faci pe deşteptul comentând de sus (deşi eşti jos) absolut orice. Oameni nevorbiţi, probabil! Însă ei sunt singurii care se văd, din păcate. Mai poţi descoperi ici-colo şi câte un om de caracter, luptător singuratic care încearcă să se opună valului de injurii şi ţipete. Nu atât inteligenţa este problema aces­tor comentatori, credem noi, ci cei şapte ani de-acasă.

Dl Pleşu încearcă să înţeleagă de ce un mecanism al democraţiei funcţionează atât de prost la noi: "Oricine are dreptul să-şi asume un rol în perimetrul acestei pieţe. Dar cu condiţia minimală a însuşirii unui instrumentar adecvat şi a unor reguli de joc cât de cât civilizate. Oricine are voie să joace fotbal. Dar nu oricine poate năvăli în teren, dacă tot ce ştie e să se agite şi să şuteze brambura". Cum arată lucrurile la alţii? Cu totul altfel: "În privinţa asta, comentariile care apar în marea presă occidentală par să aparţină altei specii: comentatorii înţeleg să-şi semneze textele, ziarul face o selecţie riguroasă care nu îngăduie mârlănia, atacul la persoană, imbecilitatea agresivă, iar subiectul fiecărei intervenţii nu e, de obicei, autorul articolului comentat, ci strict tema lui". Până şi pe internet, o lume virtuală unde totul ar putea fi european, civilizat, ieşim în evidenţă, şi nu în bine: "La noi, lucrurile pendulează între băşcălie, arţag şi vulgaritate. Până la urmă, comentatorii se încaieră între ei, subiectul dezbaterii e uitat, părerea se transformă în injurie. Evident, nu toţi sunt la fel. Există, de pildă, categoria celor care par plătiţi să intre în horă, ori de câte ori pe pagina de ziar apare un anumit nume. Îi recunoşti după promptitudinea şi monotonia reacţiei lor". Ca în matematică, verificarea corectitudinii acestor observaţii a venit imediat. A se vedea comentariile opărite din josul paginii.


De citit!

Poate că apropierea primăverii are într-adevăr un efect benefic şi pentru scris, cum spune tradiţia literară sau poate că o fericită coincidenţă l-a făcut pe Cronicar să-şi cumpere de la acelaşi chioşc două lunare - numerele pe martie - de citit în întregime. E vorba de Idei în dialog şi Dilemateca. Din cea dintâi, nu rataţi Dosarul T.S. Eliot alcătuit de colegul Mircea Mihăieş, la care mai contribuie Dana Crăciun, Călin-Andrei Mihăilescu şi Pia Brânzeu, cu un minunat grupaj din poezia lui Eliot tradus de Şerban Foarţă şi Adriana Carmen Racoviţă. Un articol ancorat în prezent, despre Iertare şi ironie, scris cu ironie, dar fără să ierte orbirea, de Roger Scruton, Ispitirile lui H.-R. Patapievici şi Despre greşeli şi eşecuri de Solomon Marcus, care caută şi faţa pozitivă a greşelii, în genere "asimilată cu o infracţiune". l În Dilemateca o anchetă atrăgătoare realizată de Marius Chivu: "Ce scriitor(i) aţi invita la un chef imaginar?" Răspunsurile reprezintă un adevărat banchet în bibliotecă. Cronicarul are însă două obiecţii generale. Prima: în fond cei întrebaţi au răspuns, în majoritate, la altă întrebare, legată de autorul preferat, unde cuvântul autor înseamnă cărţi. Nu s-au gândit neapărat la omul dindărătul lor, pe care, adesea, e mai bine să nu-l cunoşti prea de aproape, dacă vrei să-ţi rămână intactă admiraţia pentru carte. A doua: autorii în viaţă aproape că nu există în răspunsuri, o fericită excepţie făcând Doina Ruşti, care spune foarte bine că, dacă benchetuieşti doar cu autori morţi, nu mai e chef, ci "o vizită la muzeu, o lecţie de istorie ori un mod simandicos de a mă scuza că nu sunt în stare să-mi las carnea în iureşul vieţii". Despre raportul carne-carte e şi rubrica lui Răzvan Petrescu, iar autorul ar merita, crede Cronicarul, premiul pentru publicistică. Îndărătul scânteierilor de umor, vervă, inteligenţă se află şi un demers pe cât de serios, pe atât de necesar: demitizarea şi desfiinţarea cărţilor care mizează pe trei lucruri: sex, sex şi mai ales sex. Ele vin cu recomandări elogioase "carte genială", cum se întâmplă şi cu Fete de Nic Kelman, apărută anul trecut la Editura Trei, căreia i-a venit rândul la bisturiul critic al lui Răzvan Petrescu. Foarte frumoase şi însemnările de călătorie exotică din miriapodicul Hong Kong ale lui Radu Niciporuc.


Stilul lui Breban

Revista Convorbiri literare găzduieşte în numărul din februarie 2009 un atrăgător studiu ("Teme ale creaţiei la Nicolae Breban") semnat de Marian Victor Buciu. Concentrat şi convingător, textul oferă o lectură plină de cîştiguri. Iată o mostră despre stilul lui Breban: "Marea dificultate a fost să-şi descopere sau să-şi inventeze un tipar, o matrice, sau o paradigmă lingvistică, sintactică, o obsesie frastică. Fraza actuală, dezvăluie el, datează abia de la 28 de ani, de la a treia variantă a Franciscăi. Abia atunci a pus capăt imposturii şi, devenind ceea ce era, corectîndu-şi inhibiţia pînă la - cum s-a dovedit în romanele din urmă - limita exhibiţiei, şi-a descoperit postura stilistică şi, în fond, creatoare: Ťpăream inteligent şi scriam dezlînat ca un cretin, păream cult şi mă exprimam alandala, ca o varză.ť Breban posedă o matrice frastică, obţinută după mulţi ani de căutări. Fraza rămîne amprenta recunoscută de autor. Şi aici are modele. ş...ţ Propune şi impune Ťfraza melcť, fraza răsucită, aidoma umanităţii, tipologiei şi lumii sale constant vizate. Breban îşi defineşte fraza ca fiind întoarsă spre cititor şi scriitor. Ei bine, este o frază de tip poetic, prozodic, vers însemnînd în sens originar tocmai Ťîntoarcereť. Al doilea înţeles al frazei întoarse, dincolo de cel poetic, este de natură retorică: apropierea comunională cititor-scriitor. Să ne amintim că P. Valéry acorda cititorului o importanţă creatoare egală cu a autorului: cel din urmă posedînd în plus doar talentul expresiei artistice, ultima, fundamentala condiţie de autor. Stilul rămîne primordial: Ťevoluţia unui spirit este în primul rînd stilisticăť. Breban nu este un stilist nativ, ci unul construit. El devine ceea ce este: un nordic. Sudicii au limba, nordicii au problemele. Natura sa e reflexivă. Gîndirea îi modelează expresia. În termenii săi, gîndirea e stăpînul, maestrul, iar expresia, sclavul, ucenicul." Recomandăm cititorilor tot articolul.


Declinul unei literaturi

Am primit la redacţie revista AlkEmie. Revue semestrielle de littérature et philosophie, numărul 2 din noiembrie 2008. Deşi scrisă în întregime în limba franceză de o gamă de autori aparţinînd arealului european şi sud-american, revista Alkemie îşi are sediul la Sibiu. Directorii revistei sunt Mihaela-Genţiana Stănişor şi Răzvan Enache. Din consiliul ştiinţific fac parte Magda Cârneci (Roumanie), Ion Dur (Roumanie), Ger Groot (Belgique), Arnold Heumakers (Pays Bas), Carlos Eduardo Maldonado (Colombie), Simona Modreanu (Roumanie), Eugčne van Itterbeek (Belgique), Constantin Zaharia (Roumanie). Cronicarul a reţinut articolul lui Eugčne van Itterbeek ("La littérature est-elle en péril?") pe marginea cărţii lui Tzvetan Todorov ("La littérature en péril"), volum ce se înscrie în dezbaterea generală pe care articolul lui Don Morrison ("In search of lost time") din 21 noiembrie 2007 (din Times în ediţie europeană) a declanşat-o în Franţa. E vorba nici mai mult nici mai puţin de declinul pînă la extincţie al culturii franceze, un declin de care francezii refuză să ia act în virtutea unui bovarism cultural care ameninţă să-i destrame. Astăzi, trei sferturi din romanele care apar în Franţa sunt facile, previzibile şi zămislite după o reţetă de care s-a abuzat pînă la sleire. Şi cel mai grav este că literatura franceză nu mai inspiră sentimentul valorii. S-a ajuns într-un punct în care oboseală cronică a unei culturi altădată dătătoare de canon seamănă tot mai mult cu sfîrşitul unei paradigme literare. Eugčne van Itterbeek trece în revistă coordonatele acestei decăderi şi, chiar dacă nu împărtăşeşte scepticismul alarmat al francezilor, are luciditatea de a indica punctele vulnerabile ale culturii contemporane.


Un glas tare slab

Un articol pe cât de avizat, pe atât de pesimist semnează, în nr. 12 din CULTURA, istoricul Dan Berindei. Intitulat Monumentele istorice, el punctează starea deplorabilă nu doar a monumentelor ca atare, ci şi a politicii patrimoniale destinate, în teorie, a o îmbunătăţi.

O mică paralelă cu Occidentul pe care pretindem a-l urma ca model: "Când la o reuniune ştiinţifică, la sfârşitul anilor şaizeci ai veacului trecut, am fost invitat de organizatori la un spectacol la Opera din München, mi-am exprimat cu naivitate şi cu neştiinţa celui care trăise până atunci dincolo de Ťcortinăť surpriza că frumosul edificiu nu fusese distrus de bombe, pentru a mi se răspunde că mă aflam într-un edificiu nou, realizat însă după planuri, cu grija unei reconstituiri cât mai veridice".

La noi? Ceea ce deja ştim: "Când nu se obţin aprobările necesare cu mijloace Ťcolateraleť, există şi metoda de a deteriora monumentul, inspirată de pretextul demolării bisericii Enei cu trei decenii în urmă! - prin distrugere parţială sau incendiere, pentru ca apoi dispariţia să fie Ťlegitimatăť şi deţinătorul să poată trece la operaţia speculativă plănuită".

În acest vesel carusel al "modernizării", glasul Comisiei monumentelor istorice este "tare slab", aproape inaudibil...

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara