Numărul curent: 12

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Ochiul Magic:
Actualitatea de Cronicar


Oficiosul GDS

CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ din martie 2010 se înfăţişează neaşteptat de bine, redactorul-şef Aura Christi reuşind să scoată revista din acea matcă plicticoasă şi monomană în care aproape fiecare pagină era chemată să graviteze în jurul operei directorului publicaţiei, Nicolae Breban. Cronicarul a putut citi articole cu miez semnate de Nicolae Balotă („Principiul poetic"), Stefan Borbely („În aşteptarea cărţii care va supăra multă lume: Ioana Macrea-Toma: Privilighenţia") sau de Răzvan Voncu („Alte noi Rotonde 13"), precum şi medalioanele critice dedicate lui John Fowles şi Luigi Pirandello. Şi cum după atîta delectare era nevoie şi de un junghi menit a-l trezi, Cronicarul a dat peste pagina de revista presei, în care redactorul-şef se războieşte cu redacţia României literare. Tonul e de răfuială aspră cu tentă răzbunătoare, Aura Christi neputînd ierta României literare că a găzduit articolul polemic în care Gheorghe Grigurcu se atinge de efigia inatacabilă a lui Nicolae Breban. În plus, Aura Christi nu-i poate ierta lui Nicolae Manolescu că, într-un text din Evenimentul Zilei, confirmă afirmaţia lui Mircea Dinescu privitoare la statutul de informator al Securităţii al lui Adrian Marino. Rezultatul este un şuvoi de acuze revărsate asupra lui Nicolae Manolescu şi Mircea Dinescu, din cuprinsul căruia Cronicarul, oricît s-ar strădui, nu poate înţelege un singur lucru: prin ce ingenioasă deducţie a reuşit Aura Christi să tragă concluzia că România literară este oficiosul Grupului pentru Dialog Social? „Te pomeneşti că România literară a devenit treptat, şi sigur, «organul suprem» al «unicului partid de comentatori»", GDS, care dă note, taie şi face tot ce se cuvine" etc, într-o interminabilă cascadă de injurii care, de altminteri, se potriveşte perfect cu grafomania infatigabilă a romancierei noastre. Chiar aşa? Cum poţi spune despre România literară că e organul de presă al GDS-ului? Cîtă întunecime să fie în mintea unui om ca să pună pe pagină asemenea absurdităţi?


„The Economist"

O poveste despre pasiune şi lucrul temeinic făcut găsim în numărul din 13 martie al săptămânalului THE ECONOMIST Eroul ei este John Elderfield, fostul curator-şef în domeniul pictură-sculptură de la Muzeul de Artă Modernă (MoMA) din New York, în prezent pensionar. Elderfield, care de-a lungul carierei sale a curatoriat mai multe expoziţii Matisse, a dedicat ani de studiu câtorva pânze ale pictorului francez, între care şi celebra Marocanii, aflată la MoMA. În ultimii ani, el a întreprins o adevărată cercetare detectivistică, încercând să descopere cum lucra pictorul, cum îşi gândea şi realiza efectiv tablourile. Pentru aflarea adevărului, ace minuscule au realizat secţiuni transversale prin pasta de pe pânză, astfel încât să se ajungă la eventuale straturi inferioare, microscoape stereoscopice au cercetat mostrele obţinute, s-a apelat la infraroşii şi raze X, s-au dezvoltat softuri informatice speciale pentru prelucrarea datelor. Rezultatele au fost pe măsură: în cazul Nudului albastru, pânza a fost ştearsă şi repictată de mai bine de 24 de ori până la versiunea finală, Bathers by a River a cunoscut alte cinci versiuni, iar Marocanii, trei. Artistul se afla, se pare, într-o permanentă luptă cu sine pentru a găsi propria „metodă de construcţie modernă". În final, proiectul s-a concretizat într-o nouă expoziţie, curatoriată de Elderfield împreună cu Stephanie D'Alessandro de la Art Institute of Chicago, intitulată Matisse: Radical Invention 1913-1917.

Sătul de expoziţii româneşti care înseamnă înşiruiri, fără nici un fel de fantezie, de obiecte pe pereţi sau pe mese, cronicarul nu poate decât să viseze la vremea când un curator român va face un efort similar pentru a pune în valoare un artist.


De la Bach la Piazzolla

Timp de o săptămînă, între 17 şi 24 martie, la Sala Radio, a avut loc Festivalul internaţional de bandoneon şi acordeon, ceva destul de inedit şi de incitant în peisajul nostru muzical. Orchestra Naţională Radio, Orchestra de Cameră Radio, dirijorul Horia Andreescu, Sextetul Galliano şi Richard Galliano, Peter Soave, Madeleine Soave, Hector Ulises Passarella sînt cîţiva dintre protagoniştii serilor de la radio, cei care au provocat o călătorie specială în lumea lui Bach - în diferite prelucrări pentru acordeon şi bandoneon, de pildă - dar şi a lui Astor Piazzolla.
Clasic şi modern, tradiţie şi inovaţie, baroc şi muzică contemporană, personalităţi puternice şi foarte diferite, artişti cu profiluri semnificative în istoria muzicii. O seară în care publicul a umplut Sala Radio a fost cea de duminică, 21 aprilie, cea în care au evoluat Richard Galliano şi Sextetul Galliano. După cum se ştie, Richard Galliano - interpret, compozitor, orchestrator, dirijor, profesor - este cel care a relansat acordeonul şi l-a adus, iarăşi, în prim plan. În 1983, după cum citim şi în caietul program, pe scena Comediei Franceze, are loc un eveniment care se va impune în istoria muzicală a secolului douăzeci: întîlnirea dintre Astor Piazzolla şi Richard Galliano, începutul unei prietenii lungi şi frumoase. La zece ani de la dispariţia lui Astor Piazzolla, Galliano iniţiază un proiect amplu şi spectaculos, „Piazzolla Forever". I-a invitat alături de el pe cîţiva dintre cei mai buni interpreţi de muzică clasică din Paris, violoniştii Jean Marc Phillips Varjabedian şi Sebastian Surel, violistul Jean Marc Apap, violonceliştii Henri Demarquette şi sau Raphael Pidoux, contrabasistul Stephane Logerot şi pianistul Herve Sellin. Celebrul lor CD a fost promovat în 3 50 de concerte, în toată lumea, iar acest amplu turneu s-a încheiat cu o seară greu de uitat, găzduită poate nu întîmplător de Théâtre des Bouffes du Nord, teatrul lui Peter Brook. Pe urmă septetul a devenit sextet şi a dat viaţă altui proiect curajos, promovarea muzicii lui Bach. Fantastic pentru Festivalul de la Sala Radio este şi faptul că se află în actualitate. În 2010, după apariţia CD-ului la Universal Deutsche Grammophon, a început programul de promovare intitulat „De la Bach la Piazzolla". Turneul a debutat pe 17 februarie la „Accademia Santa Cecilia" din Roma continuînd, în ordinea succesiunii oraşelor, cu Bucureşti, Dole, Atena, Basel, Poznan, Lublin, Paris, Lyon...Dacă numerosul public şi-ar fi temperat entuziasmul şi n-ar fi aplaudat între părţile selecţionate din concertele lui Bach, ar fi fost puţin mai bine pentru fiecare. Oricum, seara Sextetului Galliano, a recitalului axat pe anumite părţi din cîteva concerte magnifice ale lui Bach, pe cîteva compoziţii minunate ale lui Astor Piazzolla şi pe unele compoziţii celebre ale lui Galliano este una dintre acele seri în care te simţi mai tolerant, mai bun, mai aproape cu adevărat de semenii tăi.