Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Ochiul Magic:
Actualitatea de Cronicar


Pe jos la Romană

Ca pieton al cărui drum spre redacţie trece prin Piaţa Romană, Cronicarul îi dă întru totul dreptate Marianei Celac. în articolul Călătorie în jurul pieţei mele din BUCUREŞTIUL CULTURAL nr. 20, arhitecta afirmă din experienţă că zi după zi parcurgerea zonei devine tot mai penibilă şi mai periculoasă: "Cam din trei în trei metri, în asfaltul scorojit sunt montate bucăţi de ţeavă în care cândva a fost înfipt un stâlp (un cort electoral?, tejghea de apă pe timp de căldură mare?). Cioturile de toate mărimile depăşesc orizontala cu o buză de câţiva milimetri: suficient să îţi rupi gâtul când te-ai împiedicat şi ai căzut. Sub porticul cu magazine, asfaltul vulgar a fost înlocuit cu ceramică de toate felurile. Dar elanul de Ťbeautificationť al investitorilor Ťriveraniť a durat puţină vreme. Nimeni nu întreţine acest pavaj fragil. Plăcile s-au spart şi s-au desprins, iar locul este atât de urât şi advers că până şi vânzătorii de mărţişoare îl evită." Una din rarele pieţe ale Bucureştiului cu o formă închegată şi arhitectură frumoasă nici nu mai poate fi văzută în ansamblu, fiindcă "pedestraşul modern defilează pe cărări înguste, ocoleşte Ťobiectele de mobilier urbanť din ce în ce mai voluminoase, mai opace şi agresive. într-un loc şi aşa strâmt ai cea mai diversă ofertă de pavilioane, chioşcuri, edicule, butici, gherete, refugii şi şoproane, vopsite strident, variaţii pe tema hulitei asocieri între sticlă, tablă de fier şi plastic, toate plasate în mijlocul drumului. Toate generatoare de funcţii - descărcare de marfă, depozitare, reclamă. Toate pe socoteala aleilor pentru oameni. Sunt rare locurile pe unde s-ar putea strecura un scaun rulant sau un copil în cărucior." La disconfortul trecătorului contribuie şi uriaşele reclame, vechi şi murdare de pe faţadele clădirilor înconjurătoare, şi mulţimea de cabluri întinse în toate direcţiile de pe stîlpi. Mariana Celac nu se mulţumeşte doar cu menţionarea acestor aspecte ignorate de edili, cînd nu aprobate chiar de ei, a căror ultimă grijă pare să fie "omul de pe stradă", odată campaniile electorale încheiate. Ca specialist, ea ştie că Piaţa Romană n-ar fi prea greu de transformat într-un loc prietenos şi inteligibil: "Trebuie doar să apară şi să funcţioneze un urbanism Ťla firul ierbiiť. Pentru ca spaţiul public să devină curat, vizibil şi accesibil, e nevoie de reguli clare şi tenace, întreţinute de o administraţie înarmată cu bun-simţ elementar, care să pună ordine în dezmăţul de azi, să controleze nivelul sonor, să organizeze traseele de circulaţie în funcţie de nevoile oamenilor, şi nu ale hârdaielor cu flori sau ale etalajelor supradimensionate cu reviste colorate, să scoată cioturile de fier din asfalt, să suprime firele, să ţină locul curat, să planteze şi să îngrijească arborii. Respectul pentru public şi conştiinţa confortului public în una dintre pieţele cele mai importante din Bucureşti ar fi suficiente pentru început." De ce n-om avea în Consiliul municipal oameni de competenţa şi probitatea Marianei Celac?


Ce-a căutat Pavel Coruţ la Kremlin

În FORMULA AS nr. 860 (13-20 martie) este publicat un interviu amplu cu Pavel Coruţ, prezentat ca "cel mai prolific şi mai bine vîndut scriitor de după Revoluţie, cu tiraje ameţitoare, ale cărui cărţi din domeniul spionajului, psihologiei şi paranormalului, al istoriei şi iubirii" - 124 pînă acum, vîndute în peste şase milioane de exemplare în ţară şi străinătate - i-au adus o avere. Cu supratitlul (poate ironic?) Un James Bond al României şi subtitlul De la contraspionaj la literatură. Povestea unui om de succes (în care literatură trebuie luat în cel mai larg sens ca să cuprindă şi compilaţiile de "psihologie aplicată", "arta învăţării fericirii", paranormalităţi etc., iar la succes ar trebui adăugat pentru precizie comercial), interviul reface, prin întrebări prudente, cariera avuabilă a autorului grafoman. Cu un tată aviator decorat pe frontul de Est, arestat la întoarcerea din prizonieratul în URSS şi un bunic deţinut politic, Pavel Coruţ absolvă în 1970 Şcoala Superioară de Ofiţeri de Marină de la Constanţa şi un an mai tîrziu e recrutat şi instruit în Contraspionajul Militar, în al cărui aparat central de la Bucureşti e avansat în 1978: "între timp, am absovit şi Facultatea de Drept, cu masterat în Psihologie criminală. în 1980, am devenit ofiţer de Relaţii Externe al Armatei Române şi translator de limba engleză al ministrului Apărării Naţionale şi al altor generali. Până în 1985, am lucrat ca şef al secţiei de Relaţii Externe, fiind în fiecare zi, de dimineaţa până seara, în mediul diplomatic, de la ambasadorii acreditaţi la Bucureşti până la adjuncţii sau secretarii ataşaţilor militari, în fapt, spioni, cu care ne confruntam faţă în faţă. Am dezvoltat relaţii foarte bune cu toţi diplomaţii străini, desigur, această deschidere mergea doar până la apărarea secretelor de stat militar. Dar am intermediat atunci cumpărarea de armament produs în fabricile din România, după tehnologii foarte înalte." Pe lîngă ocupaţiile acestea, a învăţat foarte multe "în special din domeniul parapsihologiei şi al spionajului psihotronic". După 1989, "am luat decizia să trec în rezervă şi să lupt pe cont propriu pentru idealurile mele ş...ţ Voiam să mă răzbun pe sovietici pentru combinaţia ingenioasă prin care au spulberat şi au anihilat Securitatea într-o singură zi, în timpul Revoluţiei, făcând poporul român să creadă că suntem terorişti şi că suntem împotriva lui. Securitatea Română fusese un serviciu foarte bun, cotat pe locul cinci în lume, ca eficienţă, după CIA, KGB, Serviciul Britanic şi MOSSAD. Visul meu era să le aplic ruşilor o lovitură din care să simtă că securiştii români nu au uitat şi că se vor răzbuna." Zis şi făcut: "Am activat în Basarabia, sub acoperirea de jurnalist la ŤExpres Magazinť, am pregătit cu liderii Frontului Popular din Basarabia toate marile mişcări de acolo. Cum am ajuns în anturajul lui Snegur, al lui Druc, al lui Moşanu, e treaba mea. în august 1991, am intrat în Kremlin cu insignă de deputat moldovean, împreună cu delegaţia Moldovei şi, în faţa lui Boris Elţîn, am declarat independenţa Republicii Moldova. Atunci m-am simţit răzbunat." Abia apoi s-a apucat de scris şi n-are de gînd să se oprească: "chiar acum am pe masa de lucru o listă cu titluri şi idei generale pentru alte aproape o sută de cărţi pentru anii următori."


Starea prozei scurte

Cronicarul a semnalat în mai multe rânduri iniţiativa revistei VATRA de a publica numere tematice cum au fost acelea, foarte interesante, despre Tezele din iulie, proletcultism, situaţia cronicii literare, Cercul de la Sibiu, situaţia istoriei literare, romanele de succes ale anilor '70 ş.a. Acestora li se alătură nr. 1-2 (2009), cu o amplă secţiune dedicată prozei scurte actuale, un gen pe care Vatra l-a promovat cu consecvenţă încă de la apariţia seriei noi a revistei, în 1971. Redacţia întreabă dacă există sau nu în prezent o criză a prozei scurte, trimite la tradiţia universală şi autohtonă a genului, reaminteşte înflorirea din anii '60 şi '80 a schiţei şi povestirii şi se referă la concurenţa pe care i-au făcut-o în acea perioadă romanului. Sunt chestiuni, acestea şi altele, la care reflectează în Vatra Cornel Moraru, Cornel Ungureanu, Mircea Pora, Gheorghe Perian, Péter Demény, Radu }uculescu, Iulian Boldea, Andrei Zanca, Liviu Ioan Stoiciu, Alexandru Vlad, Paul Tumanian şi alţi prozatori şi critici.


Gustave Thibon şi politica

Adevărat şi plin de miez articolul lui Horaţiu Pepine ("Stînga şi dreapta") din numărul pe martie al Ideilor în dialog. Adevărat, întrucît autorul pune un diagnostic indubitabil: azi graniţa dintre dreapta şi stînga s-a şters pînă la desfiinţare, polaritatea taberelor politice fiind iluzorie. În al doilea rînd, dezbaterile intelectuale pe această temă nu au nici o consecinţă asupra clasei politice: mesele rotunde şi simpozioanele au loc degeaba. În al treilea rînd, sentimentul tot mai răspîndit în ţările europene că spaţiul public, cel care intră sub incidenţa politicului, a devenit ceva foarte problematic. Potrivit vorbei lui Sloterdijk, politicul e ceea ce rămîne "după ce a fost înlăturat tot ce e mai important din punct de vedere existenţial". Politicul devine astfel o stihie secundară şi malefică pe care nimeni nu mai dă doi bani. O soluţie ar fi, potrivit lui Horaţiu Pepine, să păstrăm distincţia pe care Gustave Thibon (în Diagnostic-eseu de fiziologie socială, Echinox, Cluj, 2004) o face între omul de dreapta şi cel de stînga: "Omul de dreapta, sfîşiat între o viziune clară a mizeriei, a dezordinii umane şi chemarea unei purităţi imposibil de confundat cu ceva inferior ei, tinde să despartă cu fermitate realul şi idealul; omul de stînga, în schimb, a cărui inimă este caldă şi a cărui minte este mai puţin lucidă, înclină mai degrabă să le încurce. Primul, atent să păstreze idealului înălţimea şi greutatea accesului, va vîna cu plăcere izurile de dezordine în Ťidealurileť care mînă lumea; al doilea, grăbit să-şi realizeze visurile nobile şi poate puţin dezgustat de ascensiunile severe, va fi înclinat să idealizeze dezordinea." Cu aceste definiţii în minte am putea, crede Horaţiu Pepine, să separăm mult mai eficient omul de dreapta de omul de stînga. Şi Cronicarul crede la fel şi recomandă spre lectură întregul articol semnat de Horaţiu Pepine.


"Sunt doar un om/
Ce te iubeşte enorm..."

Un cântec la modă, care poate fi auzit aproape peste tot (în case, în magazine, în autobuze) sună aşa:

"De ce vrei să mă vezi/ Rătăcind printre străzi/ Ca un vagabond?// De ce vrei să îmi iei/ Visele şi să pleci?// Sunt doar un om/ Ce te iubeşte enorm."

Cronicarul înţelege că versul al doilea trebuia să aibă neapărat şase silabe, ca să nu şchiopăteze melodia, şi că textierul a fost nevoit să lungească prima variantă care i-a venit probabil în minte - "Rătăcind pe străzi". Dar nu înţelege de ce soluţia aleasă a fost una în dezacord cu firescul limbii române: "Rătăcind printre străzi". Cum să rătăcească cineva printre străzi?! Poate mergând pe case...

Cronicarul îi recomandă autorului să revină asupra creaţiei sale, completând altfel versul al doilea cu o silabă, de exemplu cu un cuvânt monosilabic, de genul trist, calm, gol, chel, ud, surd ("Rătăcind trist pe străzi" etc.). În rest n-ar trebui să renunţe la nimic din nemuritorul său text.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara