Numărul curent: 12

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Ochiul Magic:
Actualitatea de Cronicar


Radu Bogdan la 90 de ani

Criticul, istoricul de arte plastice Radu Bogdan împlineste, la 11 martie 2010, 90 de ani. Nu l-am mai vazut de circa un an, de când l-am vizitat acasa, unde citeste cu atentie tot ce apare nou, discuta la telefon, se lasa îngrijit de blânda si distinsa sa sotie, pe care frumusetea nu a parasit-o, desi are o vârsta. Pavel {usara, care a obtinut un interviu la împlinirea a 85 de ani ai maestrului ( nu spunem conventional, maestru, el a avut si are admiratori de seama, în lumea intelectuala), îl descrie astfel – „Personaj enigmatic... panicat sa nu piarda o noutate importanta... o silueta imperiala, cu parul rebel, leonin... traieste în alta lume... se preocupa si de arta si de politica, dar pasiunea sa aproape erotica pentru arta îl domina”. Colegul si colaboratorul revistei „Realitatea evreiasca”, Avram Croitoru, a reusit cu greu sa obtina un interviu, firea lui Radu Bogdan fiind (ca si parul sau alb si frumos) rebela. Fiind prea multi... Radu Bogdani la ora actuala, l-a prevenit pe intervievator ca pe el îl cheama de fapt George Radu Bogdan, cum semna pâna nu demult pasionante marturisiri în „România literara”. Theodor Paleologu, fiul regretatului „conu Alecu”, spunea ca tatal sau îl considera pe Radu Bogdan drept „cel mai bun istoric de arta al nostru”. Monografia „Ion Andreescu” a intrat în patrimoniul lucrarilor de referinta din bibliografia marelui pictor, ca un model de scriere în domeniu. În 1972, Nichifor Crainic (cândva partizan al dictaturii de dreapta) îi scria lui Dinu Pillat ca abia asteapta sa citeasca în întregime aceasta monografie. Despre Radu Bogdan au scris, dupa cum precizeaza însusi sarbatoritul, cu multa întelegere si admiratie, Edgar Papu si Andrei Plesu, dar au mai scris si Gabriel Liiceanu,Alexandru George, mai de mult, George Oprescu (caruia i-a fost apropiat colaborator), Al. Ciu­curencu, Al. Philippide, Constantin Giurescu, multi altii, comentatori din Franta, Germania s.a. În 1945, tânar reporter, Radu Bogdan s-a întânit cu Ilya Ehrenburg cu care a discutat în franceza. Scriitorul sovietic, în ciuda unei perioade lungi de sedere la Paris, vorbea cu accent rusesc. A cunoscut o întreaga lume de artisti. Scriitori, oameni politici din tara si din strainatate. În cei 70 de ani, de activitate intensa, Radu Bogdan s-a ocupat de pictura lui Aman, Grigorescu, Brâncusi, Ion }uculescu, avangardisti din tara si straini, Lothe, Chagall, Skira, Berenson, Bialostosky, Tinguely, s.a. Spirit viu, neobosit, Radu Bogdan reia un citat din Milan Kundera –„Numai un copil poate pune întrebari grave”. El îsi pune si ne pune întrebari grave. Merita nu numai sa-l evocam aici, acum la aniversarea a noua decenii de viata, ci sa-l vizitam, sa-l invitam, cât îi permite sanatatea. Îi dorim viata lunga si bucurii alaturi de sotia sa, de cartile si tablourile pe care le iubeste, ca pe copiii sai, fara a uita motanul care îl întovaraseste.
La multi ani, maestre, Radu Bogdan! (Boris Marian)

Valoarea unui gargui

În numarul 4 din 2010 al revistei Luceafarul de dimineata, Marius Ghilezan, în articolul „Gargui, o imposibila poveste de dragoste”, descrie succesul scriitorului canadian Andrew Davidson cu romanul al carui titlu e chiar Gargui. Pe cît de original în alegerea unui cuvînt de uz arhitectural (garguiul este un burlan sau o streasina care, prinsa în structura domurilor gotice, are de obicei aspectul unui animal mitologic sau al unui personaj feminin, forma lui îmbinînd scopul practic cu rolul decorativ), marele merit al canadianului nu sta în scrierea unui roman despre care specialistii urmeaza sa se pronunte, cît în arta cu care a capatat doua milioane de euro din partea unei edituri de peste ocean. În România, licitatia pentru drepturi de autor a fost adjudecata pentru suma de 20 000 de euro, caz în care, perplexat si totodata patruns de admiratie, Cronicarul se întreaba unde mai e criza culturii de vreme ce un romancier poate cîstiga cît un fotbalist. {i chiar daca ni se va raspunde ca avem de-a face cu o exceptie, ea exista si reprezinta daca nu un motiv de încurajare, macar o sursa de consolare. Comentariul lui Marius Ghilezan: „Cartea este un fantasy istoric cu povestiri în stilul {eherezadei. Multi au comparat-o cu În numele trandafirului, dar nu are acea simbolistica greoaie. Scrierea e directa, continua si cu putine bucle, semn de corectitudine publicistica si de angajament fata de cititor. Numai la Rose Tremain am mai gasit un discurs liric atât de captivant. Usoare comparatii sau metafore deranjeaza cititorii dornici de o literatura adevarata: «simfonie a incompletitudinii», «firmament de stele rubinii», «grasa ca un balon de apa».” Desi mefient în privinta valorii unor romane cu succes comercial, Cronicarul asteapta mai întîi sa citeasca cartea spre a se pronunta.

La pamânt

Reporterre à terre era o semnatura glumeata dintr-o revista de „moravuri grele”. Pentru unii reporteri si crainici TV, spune totul. Sunt la pamânt. Pe Antena 3, vineri pe la prânz, ora moarta, Andreea Stroe discuta, din studio, cu Bogdan Ocnaru, reporter, despre incendiul izbucnit în subsolul Facultatii de Litere din Universitatea Bucuresti. La prima mâna, prezentatoarea tânjind la o catastrofa îsi da cu parerea ca acolo ar putea arde biblioteca... Sa nu stie, doamna, absolventa, presupun, a unei facultati, ca o biblioteca are nevoie de lumina, cât de cât? {i ca nici macar depozitele de carti nu se simt bine într-un subsol neamenajat?
Contactat telefonic, rectorul Universitatii, profesorul Ioan Pânzaru, e întrebat cu candoare: vorbim de Facultatea de Litere de pe Edgar Quinet, sau de aceea de la Universitate? Facultatea de Litere din Universitate îsi are sediul pe Edgar Quinet, vine raspunsul, cunoscut, cred, celor mai multi dintre telespectatori. Crainica insista, alunecând mai rau în penibil: parca mai era ceva si prin Piata Unirii... Depasind momentul, rectorul lamureste ca incendiul a pornit de la stocul de hârtie al unui xerox care functiona la subsol. Dar, în comentarii, ideea cu biblioteca nu moare, si i se adauga speculatia ca documente importante, de arhiva, ar fi fost definitiv înghitite de foc. Ba chiar ca întreaga cladire se îneaca în fum. Dupa zece minute, previzibil, zarva se potoleste – n-a fost nimic din tot ce se zvonea – si urmeaza politica. Nu e ceva neobisnuit, e felul televiziunilor de a-si face audienta. Chiar si asa, ca, totusi, cultura generala nu te ajuta sa localizezi corect Universitatea, iar bunul-simt nu-ti spune sa taci, ramâne o problema. A carei rezolvare e trimisa undeva la subsol.