Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Academicienii şi alfabetul de Dana Diaconu

Academia Regală Spaniolă a împlinit 300 de ani de la înfiinţarea sa, după modelul Academiei Franceze, la începutul Secolului supranumit al Luminilor, secolul unor schimbări radicale într-o Spanie conservatoare şi izolată. Se producea atunci deschiderea spre Europa şi înflorea cultura dirijată a despotismului luminat, făuritor şi întemeietor de instituţii şi organisme oficiale: Bilioteca Naţională (1712), Academia Regală de Limbă (1713), Academia Regală de Medicină şi Ştiinţe Naturale (1734), Academia Regală de Istorie (1738).
Imediat după înfiinţare, Real Academia Española de Lengua (RAE), a trecut la elaborarea unor lucrări fundamentale, cu caracter normativ, având menirea de a conferi limbii spaniole ceea ce sintetiza chiar epigraful Limpia, fija y da esplendor („Purifică, fixează şi dă strălucire”). S-au editat Diccionario de la lengua castellana(1726 – 1739), cunoscut cu numele de Diccionario de Autoridades, în şase volume, Gramática de la Real Academia Española şi Ortografía de la lengua española (1741).
Aniversarea a trei secole – centenarul şi bicentenarul neputând fi sărbătorite din pricina circumstanţelor istorice neprielnice, războaiele napoleoniene şi Războiul Civil –, este marcată în primul rând editorial. Au apărut deja, pe parcursul ultimilor patru ani, Ortografiile panhispanice, în trei versiuni, cea mai recentă fiind o ediţie prescurtată, apoi prima gramatică panhispanică, Nueva gramática de la lengua española. Manual, la editura madrilenă Espasa, în 2010, iar noul Dicţionar (DRAE), aflat la a douăzeci şi treia ediţie, va fi lansat în octombrie 2014.
Publicaţiile din aceşti ultimi ani reflectă flexibilizarea punctelor de vedere şi a criteriilor specifice scopurilor normative ale RAE, în sensul impus de realitatea lingvistică a limbii spaniole din spaţiul peninsular şi continental, în condiţiile actuale ale globalismului, multiculturalismului şi interculturalităţii. De altfel, încă din secolul trecut, RAE a adoptat o politică panhispanică, al cărei prim rezultat a fost constituirea, în 1951, a Asociaţiei Academiilor de limbă spaniolă, AALE, prin cooptarea celor 22 de academii din America Latină şi Filipine. Aceasta a permis o mai mare atenţie acordată spaniolei din ţările Americii Latine şi colaborarea cu academiile latinoamericane privind întocmirea unor lucrări colective de anvergură, printre care Diccionario de americanismos, apărut în 2010.
În programul tricentenarului figurează şi alte lucrări importante: un Nuevo Diccionario Histórico del Español, o nouă istorie a RAE, La Real Academia Española. Vida e historia (2014), realizată de Víctor García de la Concha. Şi, nu în ultimul rând, volumul colectiv la care mă voi referi în continuare, al cărui titlu, „Al pie de la letra. Geografía fantástica del alfabeto español”, sugerează că ingeniozitatea, în gândire şi în expresie, ca şi tentaţia dualităţii baroce realitate/irealitate sunt trăsături constante ale spiritului şi literaturii spaniole.
Pentru autorii acestui volum colectiv, scriitori membri ai Academiei, totul a început „ca un joc”, mărturisea Darío Villanueva la lansarea ultimei ediţii. Glumă barocă, fantezie avangardistă, ideea unei asemenea cărţi a fost inspirată de o cutumă a Academiei. Fiecărui academician îi revine, desigur, unul dintre cele 46 de fotolii ce înconjoară masa ovală din sala unde au loc şedinţele de lucru, în fiecare zi de joi, la ora 18; iar pe spătarul fotoliului este gravată una dintre cele 27 de litere ale alfabetului spaniol (în dublă ortografiere: majusculă şi minusculă). Unui nou membru al Academiei îi corespunde fotoliul eliberat numai prin deces, inclusiv litera respectivă, care devine un semn al identităţii sale. Jocul propus academicienilor a constat în scrierea unui text inspirat de o asemenea literă a alfabetului sau, cu cuvintele lui Darío Villanueva, de „legătura ascunsă între fotolii şi alfabet”. Precedată de două ediţii anterioare, din 2001 şi 2007, cu circulaţie restrânsă, recenta Geografie fantastică reuneşte 67 de texte, dispuse în ordinea alfabetului spaniol, cu două caractere de literă: majusculă şi minusculă. Hazardul sau fatalitatea privilegiază unele litere, cărora le corespunde un număr mai mare de texte, semnate de autori din generaţii diferite, ceea ce conferă cărţii o dimensiune perspectivistă şi forma unui puzzle. De exemplu, în cele două texte dedicate literei D, subtilul joc stilistic iniţiat de Alonso Zamora Vicente (1916- 2006), reputatul filolog şi prozator, este reluat, în contrapunct, de Darío Villanueva (n.1950). Continuitatea este evidenţiată în chiar titlurile respectivelor texte: También hay letras fantasmales (Mai sunt şi litere fantome) şi También hay letras excusables (Lipograma) Mai sunt şi litere de care ne putem lipsi (Lipogramă). Alonso Zamora Vicente se confruntă cu neputinţa de a-l caligrafia pe D, literă care, după ce îl urmărise încă din copilărie, reapărea în viaţa sa, ca o fantomă, odată cu fotoliul academic. Prelungind ironia din „registrul autobiografic ficţional” adoptat de predecesor, Darío Villanueva compune o lipogramă, în care anularea buclucaşei litere se produce într-un text ce dezvoltă chiar tema jocului în literatura universală, ideea autorului fiind că „Limba în general, prin urmare şi literele cu care o plăsmuim, constituie un domeniu propice jocului”. Tentaţiei ludicului – „să ne jucăm cu litera” – i se supun şi alţi autori care practică jocul prin acumulare de cuvinte ce conţin o literă sau alta. O ilustrează cele zece poeme intitulate Versos con la g. Diez palabras ale scriitoarei Carme Riera (n.1948) sau cântecul de leagăn Nana con „N” para un nieto negrito” scris de romanciera şi eseista Soledad Puértolas (n.1947). Sunt, în opinia lui Darío Villanueva, jocuri şi experimente numai aparent gratuite, pentru că ele demonstrează „cât de flexibilă şi maleabilă este spaniola”.
Întregul volum pune în evidenţă o atitudine empatică faţă de literă, considerată, în spirit borgesian, inepuizabilă, infinită, fiecare reprezentând „o lume”, dar în special faţă de litera personală, căreia autorii îi evidenţiază „harurile şi dificultăţile”. Începând cu forma (cali)grafică şi sonoritatea, inspiratoare de comparaţii şi formule ingenioase, litera „personală” este apărată, revendicativ şi polemic, de oprobriul detractorilor. De exemplu, Fernando Lázaro Carreter (1923–2004) întreprinde reabilitarea lui R, „a cărui pronunţie, cu mai multe vibraţii, asemănate unui mârâit de câine”, i-a atras „faima proastă” şi denumirea peiorativă de „literă canină”. Reputatul filolog demonstrează, pe baza unui fragment din proza lui Borges, capacitatea sunetului de a produce efecte ritmice şi chiar de a dobândi „o fineţe specială, atunci când se atenuează şi cedează din vibraţiile sale dure până devine blând şi liniştit”. Inevitabil, comentariul alunecă de la literă la cuvânt, scriitorii fiind „oameni de cuvânt” mai degrabă decât „oameni de litere”, cum însuşi se consideră Miguel Delibes (1920-2010), argumentul fiind acela că „Personajele, scenariile şi emoţiile sunt create şi transmise cu cuvinte, deşi literele sunt necesare, precum cărămizile unui edificiu, pentru cea mai modestă construcţie literară”.
Unii autori trec în revistă toponime. Filosoful Julián Marías (1914- 2005), fotoliul S, evocă oraşele spaniole Sevilla, Santiago de Compostela, Salamanca, Segovia, Soria, „aproape toate vechi, încărcate de istorie şi de amintiri literare”, oraşe care i-au marcat biografia şi cariera. Alţii optează pentru semnificaţia unor cuvinte ce conţin litera lor ca iniţială şi definesc concepte importante. Pentru Victor García de la Concha (n.1934), litera sa este înainte de toate „c de la castilian”, termen cu rezonanţe profunde în istoria Spaniei, desemnând nu numai locuitorul şi dialectul din vechiul regat al Castiliei, ci şi limba spaniolă actuală, numită şi castiliană. Mario Vargas Llosa, fotoliul L, descoperă că această literă este iniţiala unor cuvinte cu semnificaţii iubite de el „întrucât sunt emblematice pentru civilizaţie”: literatura, leyes, lectura, libertad.
Amprentă a „destinului impenetrabil”, litera este percepută ca magică, semn zodiacal, revelator al creatorului şi al creaţiei, mai mult, simbol al spiritului şi identităţii naţionale. Francisco Nieva (n.1924), dramaturg, romancier, pictor şi scenograf cu o spectaculoasă biografie şi experienţă artistică, mărturiseşte că simte o legătură misterioasă şi profundă faţă de litera J, jota, vocabulă care mai denumeşte în spaniolă un dans popular aragonez, muzica şi cuvintele care îl însoţesc. Autorul descoperă coincidenţe semnificative între teatrul său avangardist („cordial şi critic” faţă de specificul hispanic, ,,ceremonios şi colocvial”) şi cele două variante ale jotei, cultă (rafinată) şi populară (vulgară). Aceeaşi dualitate este remarcată şi de eseistul şi filosoful Pedro Laín Entralgo (1908-2001), el însuşi aragonez, care recunoaşte trăsături caracterologice ale aragonezului în jota majusculă şi jota minusculă.
Privire multiperspectivistă asupra literelor clăditoare de cuvânt, Geografia fantastică a alfabetului spaniol este o reflecţie multiplă şi dialogică asupra scrisului, limbii şi literaturii. În ultimă instanţă, despre miracolul cuvântului. Chiar dacă, aşa cum atrăgea luarea aminte autorul inegalabilelor pagini despre natura şi oamenii simpli şi admirabili, „sfinţii inocenţi” ai Castiliei, Miguel Delibes, „noi cei care am învăţat să scriem şi să citim de copii am pierdut, astfel, capacitatea de uimire în faţa miracolului cuvântului transformat în linii pe hârtie ş…ţ, fascinaţia autentică şi spontană pentru însuşi faptul scriiturii”.
Autorii acestei cărţi, care trăiesc şi împărtăşesc miracolul cuvântului, aduc, în fond, un elogiu limbii spaniole, cu „sute de cuvinte-concept”, cu „sinonimia ei fastuoasă”.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara