Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Arte:
Academia muzicală de la Sighişoara de Dumitru Avakian

O respectabilă instituţie europeană a muzicii se dovedeşte a fi astăzi Academia muzicală de vară de la Sighişoara. A crescut treptat de la un an la celălalt. Se află la a XIV-a ediţie. Experienţele s-au acumulat şi dau roade. Pare a fi locul predilect al întâlnirilor muzicienilor originari din România cu colegii lor invitaţi care activează pe diferitele meridiane ale muzicii în partea de vest a bătrânului continent, cu colegii lor din ţară, cu tinerii maeştri din Bucureşti, din Cluj. Pentru tinerii români, elevi ai liceelor de muzică, studenţi ai conservatoarelor, beneficiul este imens; li se deschide o fereastră către marele circuit al valorilor europene. Dispun de contactul direct cu câţiva dintre participanţii implicaţi direct în zonele de autentică consistenţă ale vieţii muzicale.
Atât la nivelul maeştrilor, cât şi la nivelul tinerilor, comunicarea, colaborarea sunt rodnice şi înfloresc atât pe parcursul concertelor, cât şi la nivelul cursurilor de măiestrie. Se ating nivelele cele mai înalte ale performenţei. întâlnirile muzicale, comunicarea directă, şedinţele de lucru, cunoaşterea reciprocă pe parcursul actului însuşi al realizării artistice aduc bucurii atât muzicienilor înşişi, cât şi publicului meloman, numeroşilor vizitatori ce alimentează fluxul cotidian, în parte internaţional, al turiştilor.
Aici muzica îşi dă întâlnire cu istoria, de-a-lungul secolelor de cultură europeană ale Transilvaniei; viaţa de zi cu zi a curs şi decurge şi astăzi sub semnul bunelor vecinătăţi etnice locale. Saşii au plecat. Izgoniţi de avatarurile "epocii de aur". Cei vârstnici revin periodic, mânaţi de nostalgia anilor tinereţii, aşa cum au fost aceştia în deceniile de mijloc ale secolului trecut. Revin în căutarea amintirilor, a locurilor, a cimitirului din deal, a şcolii ce-şi desenează profilul pe ilustratele poştale, a celebrului turn al cetăţii. Revin în forţă marile corporaţii din Germania. Pentru a recupera, pentru a restaura biserica din deal, casele cele vechi, încărcate de istorie. Partea cea veche, medievală, a oraşului se constituie într-un unic nucleu urbanistic, străzi, case locuite în continuare de sute de ani. încă din prima jumătate a secolului al XVIII-lea, muzicienii locali au călătorit în toată Europa. Andreas Schenker, violonist şi compozitor originar de prin părţile locului, a activat atât la curtea de la Viena, cât şi la cea de la Versailles. în secolul trecut, în perioada interbelică, muzicieni români - George Enescu însuşi - au concertat în faţa publicului local.
"Sighişoara - mărturisea cu ani în urmă Alexandru Gavrilovici, directorul artistic fondator al Academiei - îmi pare a fi locul întâlnirilor de mare semnificaţie; mă gândesc la întâlnirea noastră, a muzicienilor ce aparţin unor generaţii diferite, care au obârşii diferite; ...este locul confluenţelor muzicale de tot felul ce aparţin marilor perioade ale istoriei muzicii europene; în plus, Sighişoara este locul ideal al convergenţelor spirituale, este locul convieţuirilor etnice, al toleranţei, al comunicării".
Muzica barocă şi muzică clasico-romantică, în egală măsură valori ale muzicii secolului trecut, creaţii ale zilelor noastre, vor răsuna - spre exemplu - aici, în Sala Festivă a Primăriei, loc străjuit de decorative arcade neogotice, de galerii înalte de fier forjat ce împresoară, la nivelul plafonului, cele două imense candelabre de cristal, decoraţii evocatoare ale unei epoci demult apuse.
Marile evenimente ale Festivalului? Nu sunt puţine. Dintre acestea poate cel mai atractiv pentru marele public se anunţă a fi recitalul extraordinar susţinut de mezzosoprana Liliana Nichiteanu în compania pianistului Viniciu Moroianu, a actorului Mihai Bisericanu. Se poate asculta muzică de largă adresare, de mare spectaculozitate, muzică de cameră, spre exemplu Sonatele cu contrabas de Gioacchino Rossini, pagini vocale şi instrumentale de Jacques Offenbach, dar şi creaţii ale postromantismului european, lucrări camerale semnate de Gustav Mahler. Tot aici este promovat în concert proiectul grupului instrumental "Sonoro", proiect susţinut de un mănunchi valoros de tineri maeştri. Celebrul Octuor de Felix Mendelssohn Bartholdy se constituie, de asemenea, într-un moment al unei speciale atracţiozităţi. Creaţii ale compozitorilor din ţară sunt prezente pentru prima oară în mod semnificativ în concertele Festivalului. Pedagogi de talia violoncelistului Cătălin Ilea, profesor al Academiei de Arte din Berlin, onorează prin prezenţa sa cursurile de măiestrie de aici, de la Sighişoara. în fine, concertele cursanţilor, concertele finale ale Academiei de vară reprezintă momentul supremei ajungeri, etalează cumulul de experienţă, de ştiinţă a muzicii, dobândite aici pe parcursul cursurilor de măiestrie. Unii dintre tinerii cursanţi au acumulat mai mult, alţii vor acumula mai mult în ediţiile viitoare ale Academiei.
în mod cert, intenţiile iniţiatorilor au cunoscut deschiderea comunităţii locale, a Primăriei; este o relaţie preţioasă care ne face să credem că Festivalul de Muzică Academică se constituie într-un moment de semnificaţie în istoria culturii acestor locuri în zilele noastre.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara