Fumul, ceaţa, aburul sunt metafore cognitive ale vagului: estomparea contururilor poate fi poetică - dar, în perspectiva vieţii practice şi a relaţiilor interumane, e mai ales neliniştitoare. Ce nu e clar şi direct este înşelător; mai mult, e produs dintr-o voinţă de înşelare. Verbul a aburi, cu sensul "a convinge fără argumente solide, prin vorbărie (adesea mincinoasă); a păcăli, a înşela" nu aparţine nucleului dur al argoului; dimpotrivă, se situează în zona largă a limbajului familiar-argotic actual. A fost înregistrat de dicţionare (Florica Dimitrescu, Dicţionar de cuvinte recente, 1997; Nina Croitoru Bobârniche, Dicţionar de argou al limbii române, 1996, George şi Anca Volceanov, Dicţionar de argou şi expresii familiare ale limbii române, 1998) şi circulă intens în stilul jurnalistic relaxat din ultimele două decenii - "S.D. i-a aburit pe libanezi cu Ťsuccesul" privatizării în România" (Evenimentul zilei, 1881, 1998); "Banca Naţională s-a lăsat aburită de bancheri" (realitatea.net, 18.11.2006) etc. Abureala e o vorbărie în genere mincinoasă, înşelătoare: "Nici nu ştiu cum l-am înduioşat, esenţialul e că, după zece minute de abureală, l-a scos afară pe Iorgu şi i-a slăbit şuruburile de la cătuşe" (M. Avasilcăi, Fan-fan, rechinul puşcăriilor, 1994: 22). A apărut şi derivatul aburitor: "(ins) care păcăleşte, induce in eroare": "Ai grijă, tipul e un aburitor" (123urban.ro); "mulţi Ťaburitoriť (se ştiu ei bine cine sunt) au încercat să-mi vândă cu tupeu Ťsuperprogrameť şi Ťsupersofturiť" (bursatransport.ro).

Verbul a aburi se foloseşte şi fără un complement care să indice victima înşelării, atunci când în alcătuirea sa intră pronumele cu valoare neutră o, în construcţia a o aburi, după modelul şi cu sensul lui a o scălda: "Cotrocenianul preşedinte şi al său omolog o aburesc" (Academia Caţavencu, 21, 1992); "nu mai vorbeşte nici unul de chestii concrete, ci o abureşte cât poate", anutza.wordpress.com). Într-un sens mai larg, a o aburi nici nu se mai referă la vorbe, ci - mai ales cu completarea adverbială aiurea - la acţiuni neconcludente, lipsite de consistenţă: "tot meciul au aburit-o aiurea" (blogsport.ro/andries, 4.10.2007); sensul extins apare şi la substantivul abureală. Un sens mai vechi al verbului - în forma reflexivă a se aburi - este "a se îmbăta"; acesta este încă prezent mai ales la participiul adjectival aburit ("beat"): "Cadre cu funcţii de conducere sunt văzute la ora 15,00 părăsind ŤROMVAGť bine aburite" (România liberă, nr. 2022, 1996), cf. T. Tandin, Limbajul infractorilor, 1993. A se aburi (legat probabil de sintagma-clişeu "aburii alcoolului", sau de imaginea "înceţoşării minţii") este astfel sinonim cu a se afuma: două metafore ale tulburării contururilor, care presupun neutralizarea diferenţelor fizice nesemnificative dintre abur şi fum.

A aburi pare să fie - ca evoluţie metaforică a limbajului familiar-argotic - o creaţie a ultimelor decenii; în orice caz, e mai nou decât alte expresiile colocviale ale dezorientării- a fi în ceaţă, a băga în ceaţă -, care au contribuit probabil la dezvoltarea unora dintre sensurile sale. A aburi şi abureală au devenit concurente lexicale puternice pentru a vrăji şi vrăjeală: cuvinte care continuă să circule în limbajul familiar-argotic, dar tind să se specializeze pentru situaţiile sentimental-erotice. Nu aşa stăteau lucrurile cu un secol şi jumătate în urmă: a vrăji apare - cu glosarea "a spune" - chiar din primele atestări ale argoului românesc, în listele lui N. Orăşanu, în 1861 şi G. Baronzi, în 1871; personajele lui Baronzi, din Misterele Bucureştilor, îl folosesc: ("Iacă ce vrăjeşte Coman...", 1862: 131).

Până la urmă, verbul a aburi şi derivatele sale (abureală, aburitor) fixează una dintre funcţiile esenţiale ale limbajului, din perspectiva argotizanţilor: cea de ascundere a adevăratelor intenţii, de înşelare şi manipulare. Câmpul semantic al manipulării e destul de bogat: alături de a aburi şi a vrăji mai apar, sporadic, a îmbârliga, unele expresii care conţin termenul texte (a băga texte), locuţiunea a face din vorbe etc. Surprinzătoare e atragerea - se pare, recentă - în aceeaşi sferă semantică a numelui de acţiune mangleală (derivat de la a mangli - "a cerşi" şi "a fura"), ca "discurs înşelător, vrăjeală": "Ce mangleală are şi Marius ăsta, te face din vorbe înainte să-ţi dai seama!" (123urban.ro).

Într-un articol din revista Dilema veche ("Abureală şi cutremurare", 16.10.2008), etnologul Vintilă Mihăilescu constata frecvenţa extrem de mare a termenului abureală în limbajul tinerilor în genere şi în comentariile de pe forumuri în special ("ŤTotul e abureală de intelectual!ť - spune un forumist"), explicându-l printr-o reacţie adolescentină la discursul suspectat de autoritarism. Diagnosticul, formulat pe un ton autoironic ("Să mă scuze forumiştii şi neforumiştii pentru această Ťabureală etnoť") e foarte exact şi confirmat de materialul lingvistic: neîncrederea generalizată (lasă vrăjeala! texte! bărbi! liru-liru... etc.) constituie una dintre trăsăturile esenţiale ale comunicării familiar-argotice şi mai ales ale limbajului tinerilor.