Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Absurdul şi grotescul unui sistem de Gheorghe CeauŞescu


Nu cu foarte mult timp în urmă la Realitatea TV la emisiunea Vorba lui Dinescu acesta l-a avut ca invitat pe Constantin Ticu Dumitrescu, preşedintele AFDPR. Subiectul discuţiei a fost "eterna şi fascinanta" securitate, un subiect care, din păcate va rămâne în România încă multă vreme de mare actualitate: abia când instituţia care a fost "braţul înarmat al partidului" îşi va fi dezvăluit toate secretele, când vor fi cunoscute în toată complexitatea şi istoria lor raporturile ei cu factorul politic, conducerea PCR, când consecinţele jumătăţii de secol de stăpânire comunistă se vor fi stins în România, abia atunci problema va deveni o simplă chestiune de istorie. Suntem însă încă foate departe de aşa ceva: modul în care s-a realizat predarea unei părţi a arhivei aflate la SRI a fost ridicol şi grotesc, conform relatărilor făcute de un membru CNSAS Claudiu Secaşiu, o persoană a vărei competenţă şi integritate morală nu poate fi pusă în discuţie.

Emisiunea a avut darul să-mi readucă în memorie un episod grotesc şi absurd din anii şaptezeci pe care-l voi relata aşa cum mi-a fost el povestit de eroul acelei incredibile întâmplări, Camil Demetrescu, fost director adjunct al cifrului din Ministerul de Externe în timpul războiului, omul de încredere al lui Iuliu Maniu; la 23 august 1944 s-a aflat la Palatul Regal scurtă vreme după arestarea Mareşalului; a făcut o încercare de a le uşura situaţia Antoneştilor, căutând o persoană care să-i convingă să demisioneze - varianta demisiei fusese luată în calcul şi de Mareşal în zilele premergătoare lui 23 august -, spre a nu apărea în postura de arestaţi; din nefericire, panica în care a intrat generalul Sănătescu care s-a grăbit să-i predea lui Bodnăraş, a zădărnicit tentativa. în 1947 Camil Demetrescu a fost arestat şi inculpat în procesul Maniu; până în 1964 a fost prin principalele lagăre de exterminare aflate pe teritoriul Republicii Populare Române. Iată episodul de care vorbeam aşa cum mi l-a povestit mie Camil Demetrescu; din nefericire el n-a apucat să-l pună în scris, astfel încât nu figurează în volumul de memorii publicat de Editura Enciclopedică. Cu siguranţă însă există în arhiva fostei Securităţi material documentar pentru reconstituirea completă a unui episod ilustrativ pentru absurdul şi tragicul sistem în care a fost scufundată România după încheierea războiului.

în 1973 Haralamb Zincă a publicat o carte despre actul de la 23 august 1944 care, comparativ cu celelalte lucrări produse de istoriografia comunistă, reprezenta un progres relativ. Evident, stereotipurile peceriste despre rolul hotărâtor al partidului comunist se aflau la loc de cinste. Camil Demetrescu a adnotat pe larg un exemplar al cărţii şi nu s-a sfiit să taxeze drept minciuni sfruntate multe din afirmaţiile aiuritoare ale autorului. Exemplarul a ajuns în mâna Securităţii - nu ştiu cum. Constatând atitudinea "duşmănoasă" şi antidemocratică a lui Camil Demetrescu organele abilitate ale statului de democraţie populară au început urmărirea penală şi i-au intentat un proces de defăimare a patriei socialiste. în 1975 în ziua când să se pronunţe sentinţa Camil Demetrescu, având o experienţă bogată în materie, s-a prezentat la tribunal şi cu o lădiţă cu lucruri personale; şi a avut dreptate, deoarece preşedintele completului l-a condamnat la zece ani de puşcărie. Apoi însă a urmat o scenă la care nu se aştepta, o scenă demnă de teatrul absurdului: toată lumea s-a retras, condamnatul rămânând singur în sala de judecată. După un timp apare un măturător; când l-a văzut în sală pe Camil Demetrescu l-a întrebat sec: "ce cauţi aici?"; "aştept să mă aresteze, sunt condamnat"; "du-te domnule acasă" a urmat replica omului muncii socialiste. Camil s-a conformat şi s-a mai plimbat nestingherit vreo două săptămâni prin Bucureşti. Apoi a fost arestat. A fost reţinut scurtă vreme la Bucureşti, cred că la Jilava, după care, împreună cu alţi deţinuţi, urcat într-o dubă şi transportat la Aiud. Erau atât de mulţi în dubă încât atunci când s-a deschis uşa, din cauza presiunii Camil Demetrescu a căzut pe caldarâm. Dar la Aiud, iar, surpriză: în loc să fie dus într-una din celulele pe care le cunoştea prea bine, s-a trezit, spre stupoarea sa, în cabinetul directorului invitat.cu amabilitate să bea o cafea; apoi condus la gară şi urcat în trenul de Bucureşti cu bilet cumpărat de autorităţi în deplină libertate, fără explicaţii suplimentare.

Care-i cheia enigmei? Imediat ce a fost cunoscută arestarea lui Camil Demetrescu Nöel Bernard a intervenit în dese rânduri personal la microfonul Europei Libere acuzând grav autorităţile comuniste române de încălcarea tuturor angajamentelor internaţionale pe care Nicolae Ceauşescu şi le luase personal. Elementul decisiv nu a fost însă acesta, ci altul: un fost coleg de minister al lui Camil Demetrescu, Brutus Coste, aflat în Statele Unite a intervenit pe lângă Henry Kissinger şi i-a cerut sprijin în această chestiune, ceea ce înaltul demnitar american a făcut; astfel Camil Demetrescu s-a trezit în libertate, fără însă să-i fie anulată condamnarea. Cu alte cuvinte autorităţile comuniste şi-au păstrat posibilitatea juridică de a-l rearesta oricând ar fi voit.

Scurtă vreme după aceea Camil Demetrescu a fost convocat de generalul de Securitate Doicaru. în termeni politicoşi acesta i-a explicat fostului deţinut că a fost eliberat numai datorită ordinului personal al tovarăşului şi că, în consecinţă, să ceară neîntârziat audienţă spre a mulţumi personal tovarăşului pentru eliberarea din puşcărie. Camil a refuzat demn şi categoric, aşa cum refuzase câţiva ani mai înainte pensia de merit pe care Nicolae Ceauşescu a vrut să i-o acorde pentru participarea la actul de la 23 august 1944. România a oferit suficiente exemple de oameni care au rămas integri moral în ciuda torturilor inimaginabile la care au fost supuşi.

Fără nici o legătură cu episodul arestării şi eliberării lui Camil Demetrescu mă simt obligat să corectez unele afirmaţii făcute de Mihai Pelin într-o emisiune la OTV. Mihai Pelin a vorbit despre încercările salutare ale lui Iosif Constantin Drăgan de a influenţa politica românească şi a susţinut că acesta n-a avut relaţii speciale cu Nicolae Ceauşescu. Aşa o fi, dar nu pot să uit că ori de câte ori Iosif Constantin Drăgan sosea în România el se întâlnea cu secretarul general al partidului şi că evenimentul era popularizat printr-un comunicat publicat de "Scânteia". Mai ţin minte două lucruri; primul: la o dată care mi s-a şters din memorie, faptul este autentic şi poate fi verificat, o scurtă notă din "Scânteia" menţiona că profesorul Iosif Constantin Drăgan a ţinut conferinţe în faţa unor unităţi de "securitate"! în 1987 l-am auzit personal cum la Universitatea Bucureşti a intonat un imn de slavă pentru Nicolae Ceauşescu, subliniind cât de democratic, cât de liberal, cât de deschis pentru cultură este acesta. în 1988 generalul Ilie Ceauşescu a organizat un congres internaţional de istorie la care au participar doar doi străini: Iosif Constantin Drăgan şi Vladimir Iliescu! Iosif Constantin Drăgan, deplâng degradarea biologică în care se află, a jucat un rol nefast atât prin teoriile sale tracomane, cât şi prin persoanele pe care le-a susţinut şi promovat. Demenţa semidoctă tracomană promovată de "Săptămâna" lui Eugen Barbu şi Vadim Tudor a fost în bună măsură opera aşa-zisului profesor. Responsabilitatea lui în cultivarea imposturii de către regimul ceauşist este enormă. O cercetare a arhivei Comitetului Central şi a braţului său înarmat ne va oferi sigur multe fapte interesante şi în acest domeniu.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara