Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Arte:
A început o nouă ediţie a Festivalului „George Enescu” de Dumitru Avakian

Ce e nou, ce a rămas din tradiţ ia ediţiilor anterioare, ce e valabil, ce e discutabil în actuala ediţie a festivalului ce poartă numele celui mai important muzician român?
Este o ediţie jubiliară, cea de-a XX-a şi, pe bună dreptate, s-a dorit a fi deosebit de consistentă; s-a dorit a avea un plus de strălucire. Trebuie să recunosc, o are!
Nu e nou faptul că Festivalul enescian al muzicii, nu de azi, nu de ieri, chiar de la primele ediţii, se dovedeşte a fi, în continuare, un veritabil brand de ţară. S-a dorit a fi un brand cu totul reprezentativ încă de la prima ediţie; cu timpul, în perioada teribilei dictaturi, în perioada „epocii de aur”, mai ales în anii ’80, strălucirea evenimentelor a pălit. Nimeni, nici măcar marile figuri ale istoriei, ale culturii neamului, nu puteau face concurenţă cuplului dictatorilor.
Ca şi în septembrie 1958, şi în aceste zile, concertul de debut a fost inaugurat de Simfonia I-a, în Mi bemol major, supranumită „Eroica enesciană”. Pe atunci momentul festiv al deschiderii Festivalului a fost încredinţat Orchestrei Filarmonicii bucureştene, condusă de maestrul George Georgescu, marele amfitrion al întregului eveniment. Zilele acestea, momentul de deschidere a fost încredinţat Orchestrei Filarmonice daneze, condusă de Christian Badea.
Urmează multe concerte! Foarte multe! Să nu ne plângem! Aş îndrăzni să spun că ni se oferă de toate pentru toţi. Este o cu totul altă concepţie decât cea care a stăruit chiar şi cu un deceniu în urmă. Sigur, nu trebuie să audiem tot. Trebuie să alegem. Asta să fie marea problemă! Avem de unde. Concerte simfonice şi camerale, seri de operă şi de balet, muzică din lumea cea largă, muzică cu caracter de divertisment mai mult sau mai puţin sofisticat. Ce au toate acestea din urmă cu personalitatea marelui Enescu?
Să o recunoaştem, faţă de seceta, faţă de circulaţia modestă a valorilor din timpul stagiunilor obişnuite, ni se oferă acum posibilitatea de a vedea, de a asculta mai mult, ni se oferă o sporită diversitate… Chiar dacă „El Ballet Nacional Chileno” are puţin de-a face cu spiritualitatea enesciană, avem în schimb şansa de a revedea o coregrafie semnată de minunatul Gigi Căciuleanu. La fel se întâmplă şi cu producţiile multiple franco-spaniole de balet, momentele de spectacol în concert prilejuite de seria „World Music”, programul Companiei bucureştene de balet, momente pe care, desigur, le vom urmări cu interes.
Concerte camerale de după-amiază, concerte simfonice de seară grupate în ciclul „Mari orchestre ale lumii”, cele „în nocturnă”, oferite sub genericul „Concertele de la miezul nopţii”, apoi concertele de muzică actuală şi contemporană, românească şi universală… formează florilegii de sporită atracţiozitate.
Fireşte, spectacolul muzical-artistic de special interes este reprezentat de „marile orchestre ale lumii”. Termenul este foarte elastic. Totuşi, printre primele cincisprezece-douăzeci de colective simfonice se situează doar câteva, prezente, spre bucuria noastră, şi la Bucureşti; mă refer la London Symphony Orchestra, la Wiener Philharmoniker, la Orchestra Simfonică a Teatrului Mariinski din Petersburg, la Israel Philharmonic, la „Orchestra dell’Accademia Nazionale di Santa Cecilia” din Roma, la Orchestre National de France; li se alătură un ansamblu de specială factură cum este „Orchestra of the Age of Enlightenment”, de asemenea câteva renumite formaţii camerale cum sunt ansamblul de la „Saint Martin in the Fields”, Kremerata Baltica, formaţii conduse de mari personalităţi ale artei dirijorale, muzicieni aflaţi în top-ul circulaţiei actuale, artişti cum sunt Valery Gergiev, Zubin Mehta, Gidon Kremer… Vom urmări cu special interes Orchestra Simfonică „Gulbenkian”, condusă de Lawrence Foster, Capela de Stat din Berlin condusă de Daniel Barenboim, Filarmonica Regală din Liverpool condusă de Vasily Petrenko, ultimele două ansambluri aflate pentru prima oară în programele Festivalului enescian.
În această perioadă în care lumea muzicală sărbătoreşte împlinirea a 130 de ani de la naşterea lui George Enescu şi Béla Bartók, cu totul semnificativ îmi apare faptul că unicul ansamblu care dedică în exclusivitate un întreg program celor doi mari muzicieni ai secolului XX este Filarmonica Naţională Ungară; va fi animată de prezenţa unor puternice personalităţi ale vieţii muzicale actuale, pianistul şi dirijorul Zoltán Kocsis şi pianistul Boris Berezovski. Bravo lor! Dau o bună lecţie organizatorilor vieţii noastre muzicale!
Alte evenimente ale actualei ediţii? Amintesc cele trei concerte ale formaţiei Kamerata Salzburg, conduse de dirijorul Cristian Mandeal, seri dedicate în întregime creaţiei marelui romantic al începutului de secol XIX, Felix Mendelssohn Bartholdy; sub aceeaşi baghetă evoluează şi tinerii muzicieni din Orchestra Română de Tineret, de asemenea formaţiile Operei Naţionale din Bucureşti, care vor relua cu sens de aducere aminte spectacolul wagnerian Lohengrin; este spectacolul cu care – în urmă cu 90 de ani, sub conducerea lui George Enescu – a fost inaugurată prima stagiune a Operei bucureştene înfiinţată drept organism instituţionalizat. În acelaşi context amintesc prezentarea celor două mari opus-uri mahleriene, simfoniile a 6-a şi a 9-a, etalate sub bagheta dirijorilor Horia Andreescu şi, respectiv, Daniele Gatti, apoi prezentarea Concertului de Edward Grieg susţinut de pianistul Dan Grigore, concertul-spectacol „In memoriam Marin Constantin” susţinut de Corul de Cameră „Madrigal”, aflat sub conducerea maestrului Voicu Popescu; amintesc, de asemenea, faptul că cele trei concerte ale Orchestrei de Cameră din Lausanne, concerte conduse de Christian Zacharias, sunt dedicate în întregime creaţiei lui Robert Schumann, genialul muzician-poet al pianului. Sunt aşteptate cu vădit interes câteva celebre ansambluri camerale de muzică barocă, de asemenea personalităţi consistente ale vieţii muzicale actuale, dirijorul Gennady Rozhdestvensky, pianiştii Murray Perahia, Jean Bernard Pommier, Hélène Grimaud, Michael Roll, mai tânărul lor coleg Yundi Li, pianistele Katia şi Marielle Labeque, mult mediatizata clarinetistă Sabine Mayer, violoncelistul Antonio Meneses, membrii Cvartetului de coarde „Fine Arts”, dirijorii Antonio Pappano, Adam Fischer şi Franz Welser- Möst, actualul director al Operei vieneze, violoniştii Vadim Repin, David Garrett, Isabelle Faust, Mihaela Martin…
Alte evenimente? Este cu totul captivant ciclul de momente susţinute sub genericul „Enescu şi contemporanii săi”, anume evoluţiile camerale ale unor minunaţi coechipieri, Mihaela Ursuleasa şi Patricia Kopatchinskaja, Luiza Borac şi Viniciu Moroianu, Bianca şi Remus Manoleanu în compania actorului Victor Rebengiuc, precum şi celebrul trio Itamar Golan, Ilya Gringolts, Gary Hoffman. Violonişti români precum Liviu Prunaru, Alexandru Tomescu apar însă în poziţii puţin reprezentative. Marii absenţi aşteptaţi de câteva ediţii sunt pianiştii Valentin Gheorghiu şi Radu Lupu…
E drept, o asemenea structură, cum este actuala ediţie, nu e uşor de echilibrat; o face cu mare abilitate directorul executiv, domnul Mihai Constantinescu. O face cu anume diplomaţie directorul artistic, domnul Ioan Holender, fostul director al Operei vieneze. După numeroase insistenţe, „Concursul Internaţional George Enescu” s-a îmbogăţit cu o secţiune nouă, cea de violoncel; dar lipseşte încă cea de canto, secţiune care ar pune în lumină cântul cultivat promovat încă de la primele ediţii, anume cultura în zona expresiei vocale.
Concertele formaţiilor de muzică contemporană – formaţii româneşti şi nu numai – acoperă şi acestea un spectru stilistic foarte larg, de la neoclasicismul şi expresionismul secolului XX la aspectele ce privesc natura experimentală a actului muzical. Muzica românească în concertele Festivalului este numeroasă, dar nu întotdeauna reprezentativă; lipsesc autorii pe care Enescu însuşi i-a preţuit; mă refer în mod special la Constantin Silvestri, dar şi la Mihail Jora,Theodor Rogalski; din generaţia următoare lipseşte un creator, precum Tiberiu Olah; dintre cei recent dispăruţi lipsesc creaţiile lui Horaţiu Rădulescu, Costin Cazaban, Mihai Mitrea Celarianu…; dintre contemporani lipsesc nume importante, precum Theodor Grigoriu, Nicolae Brânduş, Fred Popovici… Iar aceasta în timp ce unii autori – evident în viaţă şi neatişi de aripa geniului – apar şi de cinci ori pe afişele Festivalului! În ediţiile anterioare Uniunea Compozitorilor a echilibrat cu totul onorabil acest aspect. La noi, ca la nimeni! Aş zice…
În adevăr, Festivalul dispune de evenimente cum nu sunt multe, adunate pe marile meridiane internaţionale ale muzicii, adunate pe parcursul a peste trei săptămâni de concerte şi spectacole. Mulţi impresari străini câştigă de pe urma banilor care au recompensat participă rile artiştilor sosiţi de peste hotare. Nu sunt sigur dacă prin reciprocitate artiştii din ţară sunt la rândul lor promovaţ i în contextul vieţii muzicale internaţ ionale. Importante agenţii media fac reclamă evenimentelor din aceste zile, de la Bucureşti. „Festivalul arată felul în care muzica poate depăşi barierele de limbă şi de istorie” nota cotidianul britanic „The Telegraph”. Vom avea bucuria, perseverenţa, de a urmări multe dintre aceste concerte.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara