Numărul curent: 41

Cronica Optimistei:
1927 - an de graţie şi dizgraţie de Ioana Pârvulescu

Am scris în numărul trecut despre prima parte a anului 1927. Pe scena culturală românească, câteva puncte de interes: nu-ul lui Eliade (cu 7 ani înaintea celui ionescian) la Arghezi şi la Iorga, apariţia volumului de Cuvinte potrivite la Fundaţia Principele Carol, în 22 aprilie, ,vinerea patimilor", moartea tatălui lui Lovinescu două zile mai târziu, de Paşte şi, în duminica următoare, la 1 mai, ,mare lectură din Arghezi" la cenaclul din strada Câmpineanu 40.





MAI

La Sburătorul viaţa literară obişnuită: Ion Barbu citind câte o poezie şi povestind câte o păţanie, Camil Petrescu ,tot încrezut", ,copil răsfăţat, îmbufnat, ingrat", plimbările amfitrionului prin Cişmigiu, lecturi din Valéry şi Mallarmé şi Voronca şi din revista Integral, câte o nuvelă de Brăescu. Aderca citeşte, în şedinţa din 15 mai, un studiu argumentat şi elogios asupra poeziei lui Arghezi, pe care îl va publica în revista Sburătorul. Lui Lovinescu îi apar două cărţi: volumul despre Asachi şi traducerile din Horaţiu.

În urma călătoriei în Italia, Eliade publică în Cuvântul convorbirea cu Giovanni Papini, unul dintre scriitorii lui favoriţi. În gazete apar cronici la Întunecare de Cezar Petrescu (vol.I), care retrezeşte interesul pentru romanul românesc. În acelaşi an mai apăruse Concert din muzică de Bach de Hortensia-Papadat Bengescu şi stau să apară Femeia cu carne albă a lui Felix Aderca, Ciuleandra lui Rebreanu, La Medeleni (vol. III) de Ionel Teodoreanu; în literatura europeană este anul Lupului de stepă al lui Hesse.



IUNIE

Eliade îşi reia în Cuvântul tirul la adresa lui Arghezi (opinia lui nu prea fusese luată în seamă, ceea ce îl va duce la o adevărată obsesie),într-un articol pus sub versul eminescian ,Ce e val ca valul trece". După ce îl acuzase pe poet că nu-şi adună versurile în volum, socoteşte, acum, că publicarea e o greşeală. Volumul ar arăta ,păcatele, lipsurile, dibuielile, chinurile, suficienţa inspiraţiei lui Tudor Arghezi". Despre păcate, dibuieli şi chinuri, nimic de zis, ar fi subscris şi autorul. Dar ce-l deranjează pe Eliade e faptul că nu toată lumea e de părerea lui, de aceea afirmă ritos că ,elogiile şi gudurările cronicarilor nu au nici o însemnătate". Că un critic nu are motive să se ,gudure" pe lângă un scriitor (ci, cel mult, invers) nu pare să-l tulbure. O serie de procese de intenţie i se fac poetului şi, în genere, toate greşelile începătorului într-ale criticii se pot demonstra pe această cronică de la 20 de ani a lui Eliade. Din nou afirmaţia nedemonstrată că versurile lui Arghezi ar fi egalate de ,producţia oricărui tânăr poet". (Pentru Psalmi nici o înţelegere, deşi el va pleda pentru o generaţie mistică, iar singura poezie care i se pare ,excelentă" din tot volumul este una de dragoste, Oseminte pierdute).

La 24 iunie îşi începe jurnalul Rebreanu, ,o încercare de pătrundere în mine însumi, lentă, necruţătoare, francă şi de absolută sinceritate". Cu toate acestea însemnările intime vor cădea destul de repede în capcana contextului. La 26 iunie moare la numai 44 de ani Vasile Pârvan, care publicase cu un an înainte Getica.



IULIE

Evenimentul de primă pagină în gazete este moartea Regelui Ferdinand. Galaction notează în jurnal ,Vodă Ferdinand a adormit în zorii zilei de Sf. Ilie, adică 20 iulie. Eram cu copiii la Mangalia. Fusesem la biserica grecească unde ţinusem o predică. La sfârşitul predicei, îndemnasem pe ascultătorii mei (mulţi elevi ofiţeri, în vilegiatură) să se roage pentru regele bolnav. ş...ţ Ziua de înmormântare, sâmbătă 24 iulie, mi-a lăsat o aiurită şi indefinibilă întipărire sufletească. Altfel decât la înmormântarea lui Carol-Vodă, am fost şi eu la Curtea de Argeş. În Gara de Nord, pe când sicriul regal se apropia, subt cascadele soarelui şi ale imnului vecinic optimist - Trăiască Regele!... - am avut putinţa să observ mai de aproape pe regina văduvă...Preţioasă durerea ei! ş...ţ }ărănime multă umplea gările. Soldaţii de la Mărăşeşti veneau să vadă alaiul adormitului căpitan. Plugarii împroprietăriţi veneau să facă o cruce pentru cel ce zdrobise vechea nedreptate agrară".



AUGUST

Cenaclul Sburătorul şi agendele lovinesciene sunt suspendate în perioada de vară. Eliade scrie articole despre Hasdeu, a cărui activitate o admiră. Liviu Rebreanu încheie transcriea romanului Ciuleandra: ,De n-ar avea nici un succes, mie mi-e dragă Ciuleandra fiindcă în ea sunt instincte. Dar acuma toate în zadar: Ciuleandra s-a născut şi e cum e. Mi-e dragă pentrucă durerile naşterii ei au fost grele. Să-i dea Dumnezeu noroc în lume! E rândul Răscoalei."



SEPTEMBRIE

Lovinescu îşi corectează ,vertiginos" volumul III din Istoria literaturii române contemporane, Evoluţia poeziei lirice. Eliade îşi începe în Cuvântul manifestul de generaţie, Itinerariu spiritual. Primul episod, publicat în 6 septembrie, dă câteva ,linii de orientare". Până la sfârşitul lunii se succed încă 4 secvenţe: Critica diletantismului, Către un nou diletantism, Între catedră şi laborator, Experienţele. Până în 16 noiembrie se vor publica toate cele 12 episoade ale manifestului, în care se mai discută despre cultură, misticism, ortodoxie. Replicile (între care cea mai convingătoare şi echilibrată e a lui Şerban Cioculescu) nu întârzie să apară, dar Mircea Eliade nu mai poate fi, din acest moment, ignorat. Spre deosebire de recenzii sau proze, unde, la 20 de ani, publicistul are aceleaşi slăbiciuni ca mulţi dintre congenerii săi (o excepţie este Mihail Sebastian, matur de la primele texte), în manifestul de generaţie se conturează, încetul cu încetul, calităţi unice: o erudiţie neobişnuită, nu numai ca diversitate de spaţii culturale şi număr de autori bine asimilaţi, dar şi o aşezare deja temeinică a celor citite. În plus, o acută conştiinţă de generaţie, voinţă şi un ton hotărât care-l vor transforma în lider.



OCTOMBRIE

Rebreanu urmează să plece la Paris cu soţia şi fiica, la sfârşitul lunii. Pentru a mai câştiga ceva bani, îşi cumpără o maşină de ocazie pe care s-o lase să funcţioneze ca taximetru. Pe 19 octombrie îl vizitează la sanatoriul Gerota pe Camil Petrescu, operat de apendicită: ,Interesante întrucâtva impresiile lui din timpul operaţiei şi a adormirei, apoi efectele injecţiei cu morfină..." La rândul său, Lovinescu notează în agende, în aceeaşi zi ,Îl vizitez pe Camil Petrescu la Sanatoriul Gerota (s.a.)". Se împacă cu orgoliosul scriitor: ,Planurile lui Camillo pentru Universul literar; e tandru pentru Sburătorul. Ar vrea să fiu, cu Rebreanu, centrul de atenţie şi exploatare a Universului"



NOIEMBRIE

În prima zi a lunii apare în Ideea europeană articolul lui Ion Barbu despre rivalul său (fusese în centrul atenţiei la cenaclul Sburătorul). Poetica Domnului Arghezi este un articol demolator, în care Arghezi este acuzat, în esenţă, că nu scrie poezie pură, cerebrală, aşadar că lirismul său ar fi de o calitate inferioară, primitivă, pe măsura contemporanilor, de altminteri. Barbu poate fi scuzat: ca mulţi poeţi, nu acceptă decât valoarea poeziei din tipul pe care îl practică el însuşi. Dintre replicile care i se dau imediat lui Barbu, cea mai inteligentă, cea mai elegant articulată vine de la colegul său de cenaclu, Felix Aderca: îl ia în serios exact cât să-i poată demonstra că greşeşte.

La 4 noiembrie, Camil Petrescu îi mărturiseşte lui Lovinescu, într-o discuţie din nou agitată, că el a scris episoadele semnate Doamna T. din Cetatea literară şi criticul notează, exasperat: ,De aş scăpa de acest maniac!" La 13 noiembrie vitrinele librăriilor expun Evoluţia poeziei lirice de E. Lovinescu. Strecurat între episoadele din itinerariu spiritual, Eliade îşi îl ia drept ţintă de atac şi pe Paul Zarifopol, deranjat că e numit în culise ,cel mai inteligent om din România". Îl numeşte în tot articolul ,Domnul Paul" şi îi contestă orice merit critic. Când Tudor Teodorescu-Branişte reacţionează calificându-i articolul drept ,puţoism intelectual", Eliade devine violent: ,Eşti şi dumneata bătrân, constipat, artritic, reumatic". Mizând permanent pe separarea între bătrâni şi tineri, Eliade scrie: ,Scriu pentru că simt în nări neliniştea greu stăpânită a celor de-o seamă cu mine şi ascult înarmarea surdă, războiul ce se pregăteşte între NOI şi VOI". Pe de altă parte scrie şi un articol laudativ la adresa lui Densusianu şi, de-a lungul anului, o mulţime de articole calme, corecte.

La 24 noiembrie încă ,un doliu naţional". Galaction notează: ,Dimineaţa, la 7 fără un sfert s-a săvârşit din această viaţă feciorul lui I.C. Brătianu, el însuşi Ion Brătianu, omul politic care a întrevăzut şi a realizat România de azi. A murit pe neaşteptate. Medicii spun că a murit de cutare boală infecţioasă, pornită de la laringe. ş...ţ Moare ca prim-ministru". Criza de după moartea lui Ferdinand se accentuează, iar Galaction nu va fi fost singurul care să se întrebe: ,Ce vom face cu economia politică a lui Vintilă Brătianu ? Ce vom face cu antisemitismul lui Anghelescu & Co ? Cum ne vom împăca ori cum vom face să înceteze surghiunul principelui Carol ? Sunt vremuri deosebit de grele şi rele!"



DECEMBRIE

Eliade mai scrie o dată despre Arghezi: Glose pentru ei, fără să-şi schimbe poziţia: ,Suntem mojici pentru că am îndrăznit să spargem ţipla vitraliilor gloriei scriitorului care a introdus injuria şi murdăria (lipsită de furia duhului) în literatura română". Că adversarul e mult mai puternic se vede din faptul că nu-i replică tânărului, care tocmai din acest motiv pare înfuriat.

La 31 decembrie Rebreanu se întâlneşte cu Arghezi şi-i spune că nu-i găseşte ,nici un concurent azi în poezie". Motive de efuziune n-ar fi avut, Arghezi îi desfiinţase romanul Ion.

La sfârşit de an Galaction deplânge starea tineretului şi blestemă, în maniera lui nu tocmai potrivită pentru un om al bisericii: ,Cază vina şi blestemul asupra acelor autori morali - mascaţi şi nemascaţi - cari au sălbăticit tineretul românesc de azi!" (Va urma La 20 de ani în 1927).